Vicepreședintele PSD Constantin Rădulescu a criticat decizia Guvernului condus interimar de Ilie Bolojan de a institui stare de alertă în județele Călărași și Constanța, în contextul scăderii istorice a debitului Dunării, care pune în pericol funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.
Social-democratul susține că situația demonstrează importanța menținerii centralelor pe cărbune și acuză Executivul că a renunțat la acestea fără un plan alternativ.
PSD reacționează după planul Guvernului privind starea de alertă pentru Cernavodă
Reacția vicepreședintelui PSD vine după ce Guvernul pregătește instituirea stării de alertă pentru 30 de zile în județele Călărași și Constanța și convocarea unei ședințe extraordinare pentru aprobarea măsurilor de urgență destinate protejării funcționării Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.
„Păi și de ce închideți industria de cărbune?! CET-urile nu asigură cumva aprox 30 la sută din energia electrică a țării?! Ce e mai important?! Niște euro de la UE sau siguranța energetică a țării?! Oamenii trebuie protejați! Dar… cine să ne audă?!”, afirmă vicepreședintele PSD.
Vicepreședintele PSD: „Românii plătesc diferența”
Constantin Rădulescu susține că păstrarea în funcțiune a CET-urilor până în 2028 ar fi fost mai puțin costisitoare decât închiderea lor accelerată.
„Menținerea CET-urilor până în 2028 ar fi costat 520 de milioane de euro. Desființarea lor pe grabă, fără plan, costă 3,084 miliarde de euro. Sunt de șase ori mai scump scenariul fără CET. Și românii plătesc diferența”, transmite liderul PSD pentru STIRIPESURSE.RO.
Acesta afirmă că modernizarea CET Govora reprezintă o investiție strategică pentru securitatea energetică a României.
„Concluzia: Modernizarea CET Govora nu este doar un proiect pentru județul Vâlcea. Este o investiție în securitatea energetică a României. Chiar dacă produce sub 1% din energia națională, în momente critice acel procent poate însemna stabilitate pentru sistem, importuri mai mici și costuri mai reduse pentru economie”, declară Constantin Rădulescu.
Vicepreședintele PSD susține că păstrarea centralelor pe cărbune ar fi redus costurile generate de actuala criză energetică.
„Dacă aveam CET-uri, compensarea crizei din iulie-august 2026 ar fi costat 20 de milioane de euro. Fără ele, a costat 84 de milioane de euro. Diferență: 64 de milioane de euro pierduți în două luni”, afirmă Constantin Rădulescu.
„Cu ce se vor încălzi oamenii… cu jalonul? Cu ce vor avea lumina în case? Cu jalonul?”, întreabă retoric Constantin Rădulescu
sursa: stiripesurse