• Fri. Jul 24th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Fostul șef al CCR susține că Nicușor Dan întârzie nejustificat formarea Guvernului: Este în afara Constituției

Jul 24, 2026

Președintele României trebuie să accelereze procedura de desemnare a unui premier și să deblocheze criza politică, susține fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean. Acesta afirmă că actuala strategie a șefului statului nu respectă cadrul constituțional și avertizează că negocierile dintre partide au ajuns într-un punct mort.

Zegrean: Președintele are obligația să forțeze formarea Guvernului

Într-o intervenție la Digi24, fostul judecător al Curții Constituționale a declarat că rolul președintelui este unul activ în procedura de desemnare a unui nou Guvern și că acesta nu poate prelungi la nesfârșit consultările politice.

„Președintele este cel care trebuie să numească. În Constituție, termenele pentru astfel de situații sunt foarte scurte. Persoana desemnată să formeze Guvernul are la dispoziție 10 zile, după care, dacă nu se prezintă în Parlament, se consideră că și-a depus mandatul, cum le place unora să spună.

Președintele trebuie să forțeze formarea guvernului și termenul de dizolvare a Parlamentului este foarte scurt. Dacă în 60 de zile Parlamentul nu-și însușește niciuna din acele propuneri făcute de președinte, el poate să dizolve Parlamentul.

Președintele, de la momentul în care țara a rămas fără guvern și până în ziua de azi, președintele este cel care trebuie să aibă inițiativa. Cred că s-a epuizat orice drum pe această direcție.

Drumul pe care se merge acum nu-l duce la țintă. Pentru că se știe de două luni fiecare partid cu cine ar vota și cum ar vota o nouă formulă guvernamentală”, a declarat Augustin Zegrean.

Fostul șef al CCR consideră că actuala abordare a președintelui privind desemnarea unui premier este „în afara Constituției”.

Suspendarea președintelui există ca opțiune, dar nu este soluția

Întrebat despre posibilitatea suspendării șefului statului, Augustin Zegrean a subliniat că Parlamentul dispune de această pârghie constituțională, însă apreciază că o astfel de măsură nu ar rezolva criza politică.

„Eu n-o recomand, pentru că am avut două suspendări pe vremea președintelui Băsescu. Amândouă au fost respinse de populație. Nu cred că ar fi nici asta o soluție.

Românii sunt foarte ciudați și nervoși în politică. Eu știu asta. Eu am făcut și politică și am fost și senator, deputat și de toate. Românul spune «te-am ales să conduci țara, nu să mă întrebi pe mine ce să faci»”, a afirmat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, responsabilitatea depășirii blocajului politic îi revine în primul rând președintelui, care trebuie să folosească instrumentele constituționale pe care le are la dispoziție pentru a ajunge la desemnarea unui nou Executiv.
sursa:6om

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *