Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu a purtat până acum discuții cu liderii Platformei Liberal-Conservatoare din PNL, însă nu exclude negocieri cu aceștia pentru susținerea unui guvern minoritar condus de social-democrați. Liderul PSD a declarat că, dacă va fi desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru, va discuta cu toate formațiunile și grupările parlamentare, inclusiv cu Ilie Bolojan.
Grindeanu a recunoscut însă că PSD nu dispune în acest moment de cele 233 de voturi necesare învestirii unui guvern și nu a putut avansa un termen pentru revenirea social-democraților la putere.
Declarațiile au fost făcute miercuri, 22 iulie, în cadrul unui schimb tensionat de întrebări și răspunsuri cu jurnaliștii, care l-au întrebat dacă PSD a ajuns izolat politic după ce PNL, USR și AUR au respins o nouă colaborare cu social-democrații.
Fără negocieri cu Platforma Liberal-Conservatoare, deocamdată
Întrebat dacă un guvern minoritar PSD s-ar putea baza pe voturile liberalilor care au aderat la Platforma Liberal-Conservatoare, Grindeanu a răspuns că nu a purtat discuții cu aceștia.
„N-am avut discuții. N-am avut discuții cu ei în această perioadă”, a declarat liderul PSD.
Grindeanu a evitat să se pronunțe asupra conflictelor interne din PNL, dar a arătat că, din perspectiva sa, platforma urmărește păstrarea partidului pe o linie conservatoare, creștin-democrată și populară.
Nu mă puneți să comentez lucruri care țin de organizarea lor internă, e treaba lor. Am văzut public o chestiune în care își susțin punctul de vedere, și anume ca Partidul Național Liberal să continue să rămână într-o zonă conservatoare, creștin-democrată, populară și să nu devieze spre zona progresistă. Cam asta este, din ce am înțeles eu. Poate greșesc”, a spus Grindeanu
Întrebat dacă ar putea negocia cu această tabără, din care fac parte lideri care au susținut anterior refacerea guvernării alături de PSD, președintele social-democraților a lăsat deschisă această posibilitate.
„Voi avea discuții cu toată lumea, inclusiv cu Bolojan, dacă voi fi desemnat prim-ministru. Evident că voi discuta cu toată lumea”, a afirmat Grindeanu.
Cine face parte din tabăra conservatoare a PNL
Platforma Liberal-Conservatoare a fost lansată pe 16 iulie de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, un critic al actualei conduceri a PNL.
Tișe a susținut că partidul trebuie să revină la valorile sale tradiționale: liberalism economic, patriotism, familie, credință și responsabilitate, respingând ceea ce a numit „progresism și neomarxism”.
Inițiativei i s-au alăturat, între alții, Rareș Bogdan, Adrian Veștea și Alina Gorghiu. Rareș Bogdan a acuzat conducerea PNL că împinge partidul spre electoratul progresist al USR și SENS, în timp ce Adrian Veștea a susținut dreptul liberalilor de a exprima poziții diferite în interiorul formațiunii.
Mai mulți dintre acești lideri s-au opus liniei impuse de Ilie Bolojan și au susținut tentativa lui Adrian Veștea de a forma un guvern cu sprijinul PSD. Cabinetul propus de Veștea a obținut însă numai 189 de voturi, sub pragul de 233 necesar învestirii.
Actuala conducere liberală respinge acuzațiile că PNL și-ar fi abandonat doctrina conservatoare. Secretarul general Dan Motreanu a calificat inițiativa drept o construcție lipsită de noutate, iar Robert Sighiartău a afirmat că „nu există conservatorism autentic crescut la sânul pesedismului”.
Grindeanu admite: PSD nu are cele 233 de voturi
Președintele PSD a reiterat că soluția preferată de partid este un guvern minoritar social-democrat, susținut în Parlament de celelalte forțe politice prooccidentale.
Grindeanu a recunoscut însă că PSD, care are 127 de parlamentari, nu poate asigura singur majoritatea de învestire.
„Am spus ieri, am spus și în zilele trecute: nu avem majoritatea de 233 de voturi”, a declarat liderul PSD.
Cu două zile înainte, acesta prezentase guvernul minoritar PSD drept „cea mai bună soluție”, cu susținerea celorlalte partide prooccidentale, dar admisese că o asemenea majoritate nu există în prezent.
Liderul social-democrat a susținut că PSD a acceptat, la ultimele consultări de la Palatul Cotroceni, aproape toate formulele avansate de UDMR și de grupul minorităților naționale.
„Noi am fost de acord cu aproape toate propunerile care au venit în această perioadă. Alții, care se agață de scaune și de funcții, au făcut o minoritate de blocaj în acest moment. E treaba lor”, a afirmat Grindeanu.
PNL, USR și AUR închid ușa PSD
Grindeanu a fost întrebat dacă PSD a ajuns izolat, în condițiile în care PNL și USR refuză refacerea coaliției, iar AUR a anunțat că nu va mai colabora cu social-democrații atât timp cât partidul este condus de actualul președinte.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat marți că formațiunea sa nu va mai încheia „nicio înțelegere politică, de niciun fel” cu PSD sub conducerea lui Grindeanu. Acesta l-a acuzat pe liderul PSD că atacă tocmai partidul care l-ar fi putut ajuta să revină la guvernare.
Grindeanu a răspuns ironic.
„Foarte bine. Domnul Peiu, încălzit fiind de pe plajele suveraniste din Italia, poate să facă în continuare alianță cu Bolojan și cu USR. Nu îi oprește nimeni. Îi urez succes”, a declarat președintele PSD.
El a respins ideea că ieșirea de la guvernare și demiterea Cabinetului Bolojan ar fi reprezentat o greșeală strategică.
„Din contră. Când îți spun 98% dintre membrii PSD că trebuie să schimbi direcția, o faci. Și dacă ar fi spus doar membrii PSD acest lucru, încă mai aveai un semn de întrebare. Dar este evident: românii au spus în proporție de peste 80% că țara merge într-o direcție greșită. Am luat acea decizie și bine am făcut”, a spus Grindeanu.
Consultarea internă organizată de PSD în aprilie s-a încheiat cu 97,7% dintre cei 4.949 de participanți în favoarea retragerii sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan și a ieșirii de la guvernare.
PSD nu a avut o majoritate pregătită înaintea moțiunii
Întrebat dacă PSD avea pregătită o alternativă înainte de demiterea Guvernului Bolojan, Grindeanu a susținut că partidul nu putea garanta o soluție care depindea și de voturile altor formațiuni.
„Eu răspund de parlamentarii PSD, care sunt în număr de 127. În acest mod am răspuns și la prima variantă propusă de președintele Nicușor Dan, care n-a mai ajuns să fie votată în plen, cu Eugen Tomac. Și în același mod am răspuns când am avut propunerea cu Adrian Veștea. Eu nu pot să răspund de mai mult decât are Partidul Social-Democrat”, a afirmat liderul PSD.
Grindeanu a insistat că demiterea lui Bolojan a fost justificată, chiar dacă PSD nu avea singur voturile necesare instalării imediate a unui nou executiv.
„Partidul Social-Democrat a luat decizia – și bine a făcut – de a-l da jos pe Bolojan, fiindcă țara mergea într-o direcție greșită. Soluția nu ține doar de noi, pentru că nu avem o majoritate singuri. PSD are în acest moment 27-28% din Parlament”, a explicat acesta.
Moțiunea de cenzură a fost adoptată pe 5 mai cu 281 de voturi, cel mai mare număr înregistrat de o moțiune în perioada postdecembristă. După demiterea Guvernului Bolojan, partidele nu au reușit să construiască o nouă majoritate stabilă.
Grindeanu neagă că ar fi promis revenirea la guvernare în două săptămâni
Președintele PSD a negat categoric că, înaintea moțiunii de cenzură, le-ar fi promis liderilor, primarilor sau reprezentanților partidului că PSD va reveni la guvernare în cel mult două săptămâni.
„Nu”, a răspuns Grindeanu.
Întrebat dacă le-a transmis că partidul va rămâne în opoziție până la alegerile din 2028, liderul PSD a precizat că nu a avansat un asemenea termen.
„Eu am înțeles că mă întrebați dacă le-am spus liderilor PSD că vor sta în opoziție până în 2028. Nu le-am spus acest lucru. Le-am cerut, așa cum bine știți, transparent, să iasă de la guvernare, să-și dea demisiile secretarii de stat, subsecretarii de stat, prefecții și subprefecții. Toată lumea a făcut lucrul ăsta”, a spus Grindeanu.
Întrebat când va reveni PSD la putere, acesta nu a oferit o dată concretă.
„Atunci când vom avea o majoritate pe care și-o doresc românii și vom avea un guvern, nu unul interimar, care nu este în stare să gestioneze situația României, PSD, în mod normal, va reveni la guvernare”, a declarat Sorin Grindeanu.
Până la formarea unei majorități, liderul PSD a susținut că va încerca să folosească Parlamentul pentru rezolvarea problemelor care nu mai pot fi gestionate de Guvernul demis, ale cărui atribuții sunt limitate. El a indicat situația TVA pentru locuințele afectate de blocajul informatic de la Cadastru, precum și probleme din sănătate, educație și sectorul combustibililor.
sursa: stiripesurse