ANAT solicită iniţierea unui dialog pentru găsirea unui mecanism de sprijinire a forţei de muncă în perioade de contracție economică.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) solicită, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului interimar Ilie Bolojan, iniţierea unui dialog pentru găsirea unui mecanism permanent de sprijinire a forţei de muncă în turism şi HoReCa şi menţinerea capitalului uman în perioadele de contracţie economică.
ANAT: Nu cerem bani! Cerem responsabilitate
Redăm mai jos textul complet al scrisorii deschise transmsă de ANAT către Guvernul Bolojan, semnată de Cristian Bărhălescu președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
“Scrisoare deschisă privind necesitatea instituirii unui mecanism național pentru menținerea ocupării forței de muncă în perioade de reducere temporară a activității economice
Către: Guvernul României
În atenția: Dlui. Ilie Bolojan, Prim-ministru
1. Nu cerem bani! Cerem responsabilitate.
Prezenta scrisoare pornește de la o preocupare pe care, suntem convinși, o împărtășim cu toții: modul în care economia românească poate traversa o perioadă de încetinire fără a pierde ceea ce este cel mai greu de reconstruit ulterior – companii viabile, locuri de muncă și încrederea mediului de afaceri de a continua să investească.
Inițiativa aparține organizațiilor reprezentative din turism și HORECA, deoarece acesta este domeniul pe care îl cunoaștem în mod direct și în care putem documenta, cu date și exemple concrete, efectele pe care actualul context economic începe să le producă. Nu susținem însă că aceste efecte sunt specifice exclusiv sectorului nostru. Dimpotrivă, apreciem că multe dintre provocările cu care ne confruntăm sunt resimțite, în forme diferite, și de alte ramuri ale economiei.
Din acest motiv, ne adresăm, în egală măsură, Guvernului României și organizațiilor reprezentative ale mediului de afaceri. Guvernului, pentru că are responsabilitatea de a evalua permanent efectele politicilor publice și de a adapta instrumentele de intervenție atunci când contextul economic o impune. Celorlalte organizații patronale și profesionale, pentru că ne dorim ca această scrisoare să reprezinte începutul unei dezbateri mai ample și al unei propuneri construite împreună, nu poziția izolată a unui singur sector.
Nu contestăm necesitatea măsurilor de consolidare fiscal-bugetară și nici obiectivele pe care acestea le urmăresc. Reducerea dezechilibrelor macroeconomice este o condiție esențială pentru stabilitatea economică a României. Considerăm însă că orice intervenție majoră în economie trebuie însoțită de o evaluare continuă a efectelor pe care le produce și, atunci când acestea afectează activitatea economică și ocuparea forței de muncă, de instrumente capabile să atenueze aceste consecințe.
În acest spirit, considerăm util ca dezbaterea privind consolidarea fiscală să fie completată de o discuție la fel de serioasă despre menținerea competitivității economiei românești și despre capacitatea companiilor de a traversa perioadele dificile fără pierderi ireversibile de locuri de muncă și de capital economic.
2. Cum am ajuns aici? Cât ne costă lipsa de anticipare?
Datele publicate de Institutul Național de Statistică și cele mai recente analize ale Comisiei Europene și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) transmit același mesaj: economia României traversează o perioadă de încetinire. După contracțiile înregistrate la sfârșitul anului 2025 și începutul anului 2026, prognozele pentru acest an au fost revizuite în scădere, iar OECD estimează o diminuare a PIB de 0,1%, explicată în principal prin efectele consolidării fiscal-bugetare, încetinirea consumului și menținerea unui climat ridicat de incertitudine.
Aceste evoluții nu sunt rezultatul unei singure decizii și nici al unei singure guvernări. Ele reflectă suprapunerea unor factori externi peste dezechilibre economice acumulate în timp și peste un proces necesar de consolidare fiscal-bugetară. Corectarea deficitului și stabilizarea finanțelor publice reprezintă obiective legitime și necesare, pe care mediul de afaceri le înțelege și le susține. Tocmai de aceea, dezbaterea pe care o propunem nu este dacă aceste măsuri trebuiau sau nu adoptate, ci cum gestionăm efectele pe care ele le produc asupra economiei reale.
În ultimele luni, economia a fost nevoită să absoarbă simultan efectele consolidării fiscale, încetinirea consumului, creșterea costurilor de operare și majorarea costului muncii. Începând cu 1 iulie 2026, salariul minim brut a fost majorat cu 6,8%, măsură ale cărei efecte economice se vor vedea în perioada următoare, în special în sectoarele în care utilizarea forței de muncă este intensivă.
Privită individual, fiecare dintre aceste măsuri poate avea o justificare economică și socială legitimă. Problema apare atunci când efectele lor se suprapun într-un interval prea scurt pentru ca economia să se poată adapta prin mecanismele sale normale.
În mod firesc, economia de piață dispune de propriile mecanisme de ajustare. Companiile își adaptează activitatea, își optimizează costurile și își modifică strategiile în funcție de evoluția pieței. Atunci însă când statul intervine prin politici fiscale, bugetare sau salariale cu impact general asupra economiei, efectele rezultate nu mai sunt generate exclusiv de mecanismele pieței. În aceste situații, responsabilitatea autorităților nu se încheie în momentul adoptării unei politici publice. Ea continuă prin evaluarea permanentă a efectelor produse și prin capacitatea de a interveni atunci când acestea riscă să genereze costuri economice și sociale disproporționate.
Iar aceste costuri nu sunt suportate doar de companii, sunt suportate de întreaga societate. Se traduc în investiții amânate, în reducerea oportunităților de angajare, în creșterea șomajului, în special în rândul tinerilor și al persoanelor aflate la început de carieră, în diminuarea consumului și, implicit, în încetinirea unei economii în care cererea internă reprezintă unul dintre principalii factori ai creșterii economice.
Se traduc, de asemenea, în pierderea capitalului uman. Angajatorii investesc permanent în recrutarea și formarea profesională a angajaților. Atunci când sunt obligați să reducă personalul din cauza unor dificultăți temporare, această investiție se pierde, iar relansarea activității presupune noi costuri de recrutare, calificare și integrare. În final, nota de plată este achitată de întreaga economie.
Experiența ultimilor ani arată că România a fost nevoită, în repetate rânduri, să reacționeze după producerea efectelor economice. Pandemia, criza energetică, inflația și actualul proces de consolidare fiscală au demonstrat că intervențiile reactive sunt aproape întotdeauna mai costisitoare decât mecanismele construite din timp. Politicile publice nu se încheie în momentul în care sunt adoptate. Ele se încheie atunci când efectele lor au fost evaluate, iar acolo unde acestea generează costuri economice și sociale disproporționate au fost identificate și aplicate măsurile necesare pentru limitarea lor. În realitate, cea mai ieftină politică publică nu este aceea care repară efectele unei crize, ci aceea care reușește să le prevină.
3. Unde se văd deja efectele? Studiu de caz – Turism și HORECA
Turismul și industria HORECA reprezintă unul dintre primele sectoare în care efectele cumulative ale încetinirii economice și ale politicilor publice pot fi deja observate și măsurate. Nu pentru că ar fi singurele afectate, ci pentru că reacționează aproape imediat la modificările de consum, la încrederea populației și la schimbările intervenite în politicile publice.
Primele luni ale anului 2026 confirmă această tendință. Potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, numărul turiștilor sosiți în structurile de cazare a scăzut cu 6,1% în perioada ianuarie–aprilie 2026 față de perioada similară a anului precedent, iar înnoptările au înregistrat, de asemenea, un recul semnificativ. În luna aprilie, numărul înnoptărilor a fost cu 11,6% mai mic decât în aprilie 2025.
Semnalele de deteriorare nu au apărut, însă, în 2026. Ele sunt vizibile încă din cursul anului 2025. Datele INS arată că, după revenirea post-pandemie din 2024, piața a intrat într-o fază de încetinire: în perioada ianuarie–noiembrie 2025 sosirile în structurile de cazare au scăzut cu aproximativ 2,2%, iar înnoptările cu 1,4% față de aceeași perioadă din anul precedent. Datele finale pentru întregul an confirmă tendința, cu o reducere de 2,4% a numărului de sosiri și de 1,7% a înnoptărilor, concomitent cu diminuarea gradului de ocupare. Aceste evoluții au precedat măsurile fiscale recente și arată că sectorul intrase deja într-o etapă de fragilizare.
Aceste rezultate nu pot fi explicate printr-o singură cauză. Ele reprezintă efectul suprapunerii mai multor decizii și evoluții economice care, analizate individual, pot părea justificate, dar care, împreună, au produs un impact semnificativ asupra industriei.
Un prim exemplu îl reprezintă modificarea sistemului voucherelor de vacanță. Introducerea acestora a reprezentat una dintre cele mai eficiente politici publice implementate în turism în ultimul deceniu. Voucherele au stimulat consumul intern, au încurajat investițiile private în structuri de cazare și servicii turistice și, poate cel mai important, au contribuit la fiscalizarea unei părți importante a economiei turistice, aducând în zona fiscalizată activități care anterior funcționau total sau parțial în economia informală. Din această perspectivă, impactul voucherelor trebuie evaluat nu doar prin costul lor bugetar, ci și prin veniturile fiscale și investițiile pe care le-au generat.
Modificările succesive aduse acestui mecanism au diminuat însă eficiența lui economică. Dincolo de reducerea valorii voucherelor, noile condiții de acordare și utilizare le-au făcut considerabil mai puțin atractive pentru beneficiari. În practică, un instrument creat pentru stimularea consumului intern și susținerea economiei turistice și-a redus semnificativ capacitatea de a produce efectele pentru care fusese conceput, într-un moment în care cererea internă încetinește din alte cauze economice.
Primele efecte sunt deja vizibile. Potrivit datelor centralizate de ANAT pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor, valoarea decontărilor voucherelor de vacanță s-a redus cu 61,5% în primele cinci luni ale anului 2026 față de aceeași perioadă a anului precedent, de la aproximativ 557 milioane lei la 214,5 milioane lei, cu un vârf al scăderii de peste 70% în luna mai. În același timp, valoarea voucherelor achiziționate de angajatori a scăzut cu 8,8%, ceea ce confirmă că modificarea mecanismului produce efecte semnificative asupra pieței turistice.
Cu toate acestea, diminuarea valorică a încasărilor din turism reflectă doar parțial amploarea fenomenului. Evoluția prețurilor din ultimii ani a compensat în parte reducerea volumului serviciilor turistice comercializate. Cu alte cuvinte, scăderea cifrei de afaceri este atenuată statistic de inflație, însă numărul efectiv de servicii vândute și de turiști este semnificativ mai mic. Tocmai de aceea, operatorii din industrie estimează că, în cazul turismului intern, reducerea volumelor se apropie de 30%, efect resimțit în special după modificarea sistemului voucherelor de vacanță.
În același timp, România continuă să valorifice insuficient una dintre cele mai importante oportunități de dezvoltare ale industriei: turismul de incoming. Potrivit OECD, în anul 2024 România a înregistrat aproximativ 2,4 milioane de turiști străini în structurile de cazare, cu 13,8% mai mult decât în 2023, însă nivelul rămâne sub cel anterior pandemiei și mult sub potențialul real al destinației. În timp ce alte state din regiune tratează atragerea turiștilor străini ca pe o prioritate economică și un export de servicii, România continuă să aloce resurse reduse promovării externe, insuficiente pentru a genera o schimbare de anvergură. Bugetele anuale dedicate promovării turistice sunt infime în raport cu impactul economic pe care incoming-ul îl poate genera prin venituri externe, investiții și locuri de muncă.
Consecințele sunt vizibile. Lipsa unei promovări consistente reduce capacitatea României de a atrage fluxuri turistice în afara sezonului estival, descurajează investițiile private în infrastructură și menține o dependență excesivă de cererea internă. În condițiile în care această cerere este afectată simultan de încetinirea economiei și de modificarea politicilor privind voucherele de vacanță, întreaga industrie devine mult mai vulnerabilă.
Un al treilea efect se manifestă asupra forței de muncă. Turismul și HORECA sunt sectoare care utilizează intensiv capitalul uman, iar calificarea personalului presupune timp, investiții și experiență acumulată. În România, sezonul estival are o durată de aproximativ două-trei luni, în timp ce în destinații concurente precum Grecia sau Croația activitatea se desfășoară pe perioade semnificativ mai lungi. Diferența de sezonalitate se traduce direct în stabilitatea veniturilor și în capacitatea angajatorilor de a păstra personalul calificat. În lipsa unor mecanisme care să permită menținerea raporturilor de muncă în perioadele de reducere temporară a activității, o parte importantă a angajaților aleg piețe externe care oferă venituri stabile și contracte pe durate mai mari.
În fine, competitivitatea industriei depinde și de cadrul fiscal în care aceasta funcționează. Turismul nu concurează doar prin calitatea serviciilor sau prin atractivitatea destinației, ci și prin politicile publice ale statelor. Menținerea unui regim de TVA competitiv pentru serviciile turistice reprezintă un instrument utilizat pe scară largă în Europa pentru susținerea competitivității destinațiilor. O nouă majorare a TVA ar afecta direct capacitatea României de a concura cu destinațiile din regiune și ar diminua atractivitatea investițiilor într-un sector aflat deja sub presiunea încetinirii cererii și a creșterii costurilor.
Privite separat, niciuna dintre aceste evoluții nu explică, singură, situația actuală. Împreună însă, ele ilustrează exact mecanismul descris în capitolul anterior: efectele cumulative ale unor decizii publice și ale unor evoluții economice care, în absența unor măsuri de anticipare și corecție, se transformă treptat în costuri economice și sociale suportate de întreaga societate.
4. Ce e de facut? Cum diminuăm costurile sociale?
Dacă experiența ultimilor ani ne-a învățat ceva, este faptul că fiecare criză economică are cauze diferite, dar produce aproape întotdeauna aceleași efecte. Scade activitatea economică, investițiile sunt amânate, consumul încetinește, iar, în final, costurile sunt suportate de oameni. Locurile de muncă dispar, veniturile scad, iar statul este obligat să intervină atunci când efectele economice s-au transformat deja în probleme sociale.
Din acest motiv, considerăm că obiectivul principal al oricărei politici publice adoptate în perioade de ajustare economică trebuie să fie protejarea locurilor de muncă și menținerea capitalului uman.
Economia poate traversa perioade dificile. Unele companii se vor restructura, altele își vor adapta modelul de afaceri, iar altele, inevitabil, vor dispărea. Acesta este mecanismul firesc al economiei de piață. Ceea ce nu este firesc este ca dificultăți temporare sau efectele unor politici publice să conducă la pierderea unor locuri de muncă și a unor competențe care ar fi putut fi păstrate printr-o intervenție inteligentă și limitată în timp.
Nu solicităm protejarea unor companii și nici acordarea unor avantaje unui anumit sector economic. Solicităm construirea unui mecanism prin care statul să poată limita costurile sociale generate de perioadele de ajustare economică, indiferent dacă acestea sunt provocate de crize externe sau de efectele unor politici publice interne. Omul trebuie să rămână în centrul politicilor economice, pentru că, în final, el este cel care suportă consecințele fiecărei decizii.
Din această perspectivă, considerăm că România are nevoie de un mecanism permanent, predictibil și flexibil, care să poată fi activat atunci când indicatorii economici arată că unul sau mai multe sectoare traversează o perioadă de dificultate temporară. Nu propunem o singură soluție și nu credem că există un instrument universal valabil pentru toate industriile. Dimpotrivă, fiecare sector are propriile particularități, iar intervenția statului trebuie adaptată acestor realități.
În funcție de natura dificultăților și de specificul fiecărui domeniu de activitate, un astfel de mecanism ar putea include programe de tip Kurzarbeit, credite fiscale destinate păstrării locurilor de muncă, facilități temporare privind fiscalitatea muncii, scheme de sprijin pentru formarea profesională sau alte instrumente care și-au demonstrat eficiența în alte state europene. Esențial nu este instrumentul ales, ci existența unui cadru legal și instituțional care să permită intervenția rapidă, înainte ca dificultățile economice temporare să se transforme în costuri sociale permanente.
Nu putem preveni toate crizele și nici nu putem elimina riscurile economice. Putem însă construi mecanisme prin care efectele lor să fie limitate înainte de a produce pierderi ireversibile. Costul unei intervenții preventive este aproape întotdeauna mai mic decât costul șomajului, al pierderii capitalului uman, al reducerii consumului și al relansării unor sectoare economice după ce acestea au fost deja afectate.
Acesta este motivul pentru care propunerea noastră nu se adresează exclusiv industriei turismului și HORECA. Considerăm că o astfel de abordare poate reprezenta baza unei politici economice moderne, capabile să protejeze oamenii, competitivitatea economiei și stabilitatea socială, indiferent de sectorul în care apar dificultățile.
Nu pretindem că deținem toate soluțiile și nici nu considerăm că este rolul organizațiilor patronale să stabilească modul în care Guvernul trebuie să își construiască politicile publice. Rolul nostru este să semnalăm problemele pe care le observăm în economie, să prezentăm efectele pe care acestea le produc asupra oamenilor și companiilor și să contribuim, cu experiența practică a celor pe care îi reprezentăm, la identificarea unor soluții echilibrate și sustenabile.
Tocmai de aceea, această scrisoare deschisă nu este o listă de revendicări și nici o solicitare adresată exclusiv în numele industriei turismului. Este o invitație la dialog. Credem că obiectivul comun al statului, al mediului de afaceri și al partenerilor sociali trebuie să fie același: protejarea oamenilor, a locurilor de muncă și a capacității economiei românești de a traversa perioadele dificile cu costuri sociale cât mai reduse.
Din acest motiv, invităm toate organizațiile reprezentative ale mediului de afaceri, federațiile patronale, confederațiile, sindicatele și specialiștii în politici publice să contribuie la dezvoltarea acestui demers. Nu pentru a susține o măsură sau alta, ci pentru a construi împreună un mecanism care să permită României să răspundă mai bine provocărilor economice ale viitorului”.
sursa: dcnews