Da, există o problemă serioasă cu termenul. Constituția nu îi fixează președintelui un număr de zile în care trebuie să desemneze un nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Termenul explicit de zece zile începe abia după desemnare și îl privește pe candidatul desemnat, care trebuie să ceară votul Parlamentului asupra programului și listei Guvernului.
CUPRINS
- Nu există un deadline scris, dar există obligația de a face instituțiile să funcționeze
- Guvernul interimar nu expiră după 45 de zile
- Calendarul anticipatelor poate fi practic înghețat
- Este normal să aștepte până în toamnă?
- Se pot îmblânzi pozițiile partidelor?
- Ce poate schimba atmosfera
- Verdictul
Așadar, strict literal, Nicușor Dan poate continua consultările și poate amâna desemnarea.
Constituția are aici o gaură destul de mare:
spune ce se întâmplă după ce președintele desemnează candidatul, dar tace asupra intervalului dintre căderea Guvernului și următoarea desemnare.
Tăcerea Constituției nu înseamnă însă libertate nelimitată.
Nu există un deadline scris, dar există obligația de a face instituțiile să funcționeze
Președintele are o atribuție constituțională, nu o opțiune decorativă: desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru după consultarea partidelor.
El poate acorda un timp rezonabil negocierilor, mai ales într-un Parlament fragmentat, însă nu poate transforma lipsa unui termen expres într-un drept de a conserva interimatul pe durată nedeterminată.
Jurisprudența Curții Constituționale insistă asupra ideii că desemnarea trebuie să urmărească formarea efectivă a unui guvern și obținerea votului de încredere, nu producerea deliberată a unui eșec.
Tot Curtea a arătat că actorii instituționali trebuie să acționeze cu loialitate constituțională și să coopereze pentru funcționarea autorităților statului.
Prin urmare:
- câteva zile sau câteva săptămâni de negocieri sunt explicabile;
- prelungirea blocajului până la sfârșitul lui iulie poate fi justificată prin încercarea de a găsi 233 de voturi;
- așteptarea până în septembrie, fără o nouă desemnare și fără un calendar politic limpede, ar deveni greu de apărat.
Ar fi posibilă juridic, în sensul că nu apare în Constituție o sancțiune automată.
Ar fi însă profund discutabilă constituțional și tot mai greu de acceptat politic.
Guvernul interimar nu expiră după 45 de zile
Aici apare frecvent o confuzie.
Limita de 45 de zile privește interimatul unei funcții ministeriale, atunci când un ministru pleacă și altcineva îi preia temporar portofoliul.
Ea nu reprezintă durata maximă a unui Guvern demis.
Un Guvern al cărui mandat a încetat continuă să îndeplinească actele necesare administrării treburilor publice până când membrii noului Guvern depun jurământul.
Constituția nu stabilește o dată la care întregul Cabinet interimar dispare automat.
România poate rămâne, așadar, cu Guvern interimar și în august, și în septembrie.
Faptul că acest lucru este posibil nu îl face și sănătos.
Un Cabinet interimar are legitimitate politică redusă și competențe restrânse.
Poate administra, poate reacționa la urgențe și poate asigura continuitatea statului, dar nu reprezintă instrumentul firesc pentru reforme majore, construcție bugetară, negocieri politice grele sau schimbări ample de politică publică.
Cu fiecare săptămână, interimatul încetează să mai fie o plasă de siguranță și începe să semene cu un mod de guvernare prin avarie.
Calendarul anticipatelor poate fi practic înghețat
A doua problemă este chiar mai importantă.
Potrivit articolului 89 din Constituție, președintele poate dizolva Parlamentul dacă Legislativul a respins cel puțin două solicitări de învestitură și dacă au trecut condițiile prevăzute în intervalul de 60 de zile calculat de la prima solicitare de învestitură.
Atenție la formulare:
termenul nu curge de la demiterea Guvernului și nici de la consultările de la Cotroceni.
El este legat de prima solicitare de învestitură adresată Parlamentului.
În actuala criză, prima solicitare propriu-zisă a fost cea a Cabinetului Veștea, respinsă la 23 iunie.
Prin urmare, dacă luăm această dată ca reper, intervalul constituțional de 60 de zile ajunge aproximativ până la 22 august 2026.
Pentru ca dizolvarea Parlamentului să devină posibilă, mai este necesară respingerea unei a doua solicitări de învestitură.
Președintele nu este apoi obligat să dizolve Parlamentul; Constituția spune că „poate” face acest lucru.
Dacă Nicușor Dan amână a doua desemnare până după acel interval, traseul către anticipate devine cel puțin extrem de controversat și, foarte probabil, trebuie reluat printr-o nouă succesiune constituțională.
Cu alte cuvinte, amânarea desemnării poate neutraliza practic scenariul anticipatelor, fără ca președintele să fie nevoit să spună oficial că le respinge.
Aceasta pare să fie, de fapt, una dintre mizele tacticii sale.
Nicușor Dan consideră anticipatele inutile sau periculoase și lasă partidelor timp să ajungă la o majoritate, dar timpul acordat negocierilor scoate treptat din joc alternativa dizolvării Parlamentului.
Este normal să aștepte până în toamnă?
Nu, ca practică democratică normală.
Da, ca posibilitate permisă de imperfecțiunea textului constituțional.
O așteptare până în septembrie ar putea avea o justificare politică numai dacă există negocieri reale, un calendar anunțat și o probabilitate concretă de acord.
De exemplu:
- partidele stabilesc până la sfârșitul lui iulie principiile majorității;
- august este folosit pentru programul de guvernare și distribuirea responsabilităților;
- desemnarea și votul au loc la începutul sesiunii parlamentare din septembrie.
Chiar și această variantă ar rămâne foarte lungă, dar ar avea o logică.
Cu totul altceva ar fi ca președintele să spună, săptămână după săptămână, că așteaptă ca partidele să vină cu majoritatea,
fără să le dea un termen,
fără să desemneze
și fără să ofere o ieșire instituțională.
În acel caz, Cotroceniul ar deveni parte a blocajului, nu mediatorul lui.
Președintele are dreptul să evite o desemnare evident sortită eșecului.
Are însă și obligația de a forța procesul politic să producă o soluție.
Uneori, desemnarea însăși este instrumentul prin care partidele sunt obligate ”să se numere” și să-și asume public pozițiile.
Nicușor Dan cere ca majoritatea să apară înainte de desemnare.
Constituția construiește însă procedura și pentru situația în care majoritatea se formează după desemnare, în cele zece zile de negocieri dinaintea votului.
Se pot îmblânzi pozițiile partidelor?
Da. De fapt, aceasta este principala speranță realistă.
Pozițiile publice sunt astăzi foarte dure, dar conțin deja câteva spații de negociere.
PSD are nevoie să revină la putere fără să pară că salvează PNL
PSD cere funcția de premier pentru Sorin Grindeanu și condiționează colaborarea de îndepărtarea lui Ilie Bolojan.
În același timp, social-democrații știu că o perioadă lungă de opoziție poate lăsa PNL și USR să ocupe întregul spațiu proeuropean și administrativ.
PSD poate renunța la Grindeanu dacă primește suficientă putere în Guvern:
ministere importante, un program economic negociat, garanții privind administrația și eventual un premier perceput drept echidistant.
Social-democrații vor prezenta cedarea drept „responsabilitate față de țară”, exact cum fac toate partidele când compromisul de ieri devine funcția de mâine.
PNL poate suspenda interdicția colaborării cu PSD
Decizia politică împotriva unei alianțe cu PSD pare categorică, însă asemenea decizii pot fi modificate, suspendate sau reinterpretate.
PNL poate susține că:
- nu reface vechea coaliție;
- participă la un guvern de tranziție;
- acceptă un pact temporar pentru PNRR, buget și stabilitate;
- colaborează instituțional, nu electoral, cu PSD.
Ambalajul verbal există deja. Mai trebuie negociat conținutul.
Obstacolul real rămâne Ilie Bolojan.
PSD îl consideră ținta principală, iar PNL îl tratează ca pe centrul reconstrucției sale.
O soluție ar putea presupune păstrarea lui Bolojan la conducerea partidului, dar desemnarea altui liberal sau a unui independent la Palatul Victoria.
USR are cea mai rigidă poziție, dar și cele mai puține instrumente
USR refuză o guvernare alături de PSD și vorbește tot mai apăsat despre anticipate. Electoratul său ar sancționa o întoarcere explicită într-o mare coaliție.
Totuși, partidul ar putea accepta o formulă mai puțin directă:
- guvern minoritar PNL-USR-UDMR, tolerat de PSD;
- Cabinet cu premier independent și miniștri nominalizați formal ca tehnocrați;
- acord parlamentar limitat la buget, PNRR și reforme;
- participare temporară, cu termen și obiective măsurabile.
USR poate rămâne în afara unui guvern PSD-PNL și poate susține punctual proiectele europene. Această variantă îi protejează identitatea, dar reduce stabilitatea Cabinetului.
UDMR este deja pregătit pentru compromis
Kelemen Hunor a vorbit despre un „guvern de armistițiu”, adică exact formula prin care partidele își suspendă temporar incompatibilitățile și acceptă un program limitat.
UDMR este cel mai flexibil actor al negocierii și poate furniza liantul, însă voturile sale completează o înțelegere între partidele mari; nu o pot înlocui.
Ce poate schimba atmosfera
Pozițiile se vor îmblânzi prin presiune, nu prin revelație morală.
Primul factor este bugetul. Pregătirea construcției bugetare pentru 2027 cere un guvern cu autoritate politică.
Al doilea este PNRR-ul. Întârzierile, jaloanele și riscul pierderii banilor oferă tuturor partidelor pretextul perfect pentru compromis.
Al treilea este sondajul. Dacă PSD constată că opoziția îi aduce voturi, va continua blocajul. Dacă PNL și USR cresc împreună, vor evita PSD. Dacă AUR crește pe fondul crizei, partidele proeuropene vor descoperi brusc virtuțile colaborării.
Al patrulea este riscul atribuirii vinei. În prezent, fiecare partid încearcă să demonstreze că ceilalți blochează guvernarea. Când publicul va identifica un vinovat dominant, acel partid va începe să cedeze.
Verdictul
Nicușor Dan nu are un deadline constituțional exprimat în zile pentru următoarea desemnare.
Are însă obligația de a acționa într-un termen rezonabil și de a contribui efectiv la formarea Guvernului.
O desemnare până la sfârșitul lunii iulie ar fi firească.
O soluție negociată în august și votată la începutul lui septembrie ar fi posibilă, dar deja excesiv de lentă.
O așteptare până în toamnă fără calendar și fără o nouă încercare de învestire ar transforma o lacună constituțională într-o metodă de guvernare.
Șansele de compromis există și sunt mai mari decât lasă declarațiile publice să se vadă.
Formula probabilă rămâne un guvern de armistițiu, cu premier acceptabil pentru PSD și PNL, program limitat și o participare ori susținere construită astfel încât fiecare partid să poată pretinde că nu a capitulat.
Partidele vor continua să declare că anumite lucruri sunt imposibile până în dimineața în care vor împărți ministerele.
Așa funcționează politica românească:
principiile sunt de granit în conferințele de presă și devin plastilină imediat ce apare lista funcțiilor.
sursa: puterea