Înfrânt în încercarea sa de a supune Ucraina prin cucerirea Kievului în februarie-martie 2022 și incapabil, patru ani mai târziu, să ocupe în întregime câmpiile ucrainene de la granița vestică a Rusiei, liderul de la Kremlin se răzbună pe populația civilă, observă, în editorialul său, Alain Frachon, editorialist al publicației Le Monde, relatează Agenția de presă Rador.
Operațiunea specială a lui Vladimir Putin s-a transformat într-un război vindicativ. După eșecul încercării de a supune Ucraina prin capturarea Kievului, în februarie-martie 2022, liderul rus și-a concentrat ofensiva asupra Donbasului. Incapabil, patru ani mai târziu, să cucerească în întregime câmpiile ucrainene aflate de-a lungul frontierei vestice a Rusiei, stăpânul de la Kremlin se răzbună. Pe populația civilă. Nu trece nicio noapte fără ca marile orașe ale Ucrainei, în special capitala Kiev, să nu fie vizate de rachete și drone rusești. Acestea sunt lansate fără discernământ. Obsesie imperială și fugă înainte într-un nihilism distructiv: niciodată președintele rus nu a părut atât de captiv al propriilor sale fantasme.
Trebuie distrus moralul populației din „spatele frontului”. Nu mai este vorba despre o „operațiune specială”, ci despre un „război”, declara Kremlinul în această săptămână. Este această schimbare semantică prevestirea unei noi mobilizări? Escaladarea conflictului urmărește să oblige Kievul să accepte concesii teritoriale la masa negocierilor. Putin a reafirmat acest obiectiv la sfârșitul lunii iunie, în cadrul congresului partidului său, Rusia Unită: el dorește „eliberarea” totală și „definitivă” a Donbasului.
Armata sa nu reușește acest lucru. La sfârșitul lunii septembrie 2022, Kremlinul declarase unilateral că regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie sunt de acum înainte „rusești” – anexate cu forța, asemenea Crimeei în 2014. Totuși, peste 20% din acest teritoriu se află încă sub controlul Kievului. Aici apărarea ucraineană este cea mai solidă. Frontul este înghețat.
Ucraina îi scapă lui Putin. Ea s-a îndreptat, „definitiv”, spre Occident. Pentru a pune capăt războiului, cel puțin în forma actuală, președintele rus are nevoie de o aparență de victorie: aceasta ar urma să fie Donbasul, chiar dacă va fi redus la ruine. Blocat pe câmpul de luptă, Putin conta pe Donald Trump și pe dorința acestuia de glorie pentru a exercita presiuni asupra Kievului. Scopul era să-l determine pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, să cedeze nu mai puțin de aproximativ 5.500 de kilometri pătrați din Donbas, teritoriu pe care armata rusă nu reușește să-l ocupe – o zonă întinsă în care trăiesc încă peste 200.000 de oameni. După aceea, Kremlinul nu se va mulțumi cu recunoașterea de facto a ocupației, ci va cere recunoașterea de jure a apartenenței Donbasului la Rusia.
Ucrainenii au motive întemeiate să reziste. Căderea completă a regiunii ar oferi Moscovei cheia unui acces facil spre Kiev – un traseu care traversează doar câmpii. Se cunoaște, de altfel, soarta populațiilor aflate deja sub ocupație rusă. Acestea trăiesc sub teroare: tot ceea ce este ucrainean este distrus sistematic. Rusificarea este impusă prin violență asupra a milioane de ucraineni rusofoni, considerați, potrivit propagandei de la Moscova, în mod automat și rusofili. Lagăre de filtrare, tortură, răpiri, „dispariții”: mii de civili sunt victime ale regimului de ocupație rus.
Rușii, ostatici ai putinismului
Dobândită în 1991, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, independența Ucrainei a fost confirmată, validată și acceptată de Moscova printr-o serie de acorduri semnate și ratificate de ambele părți, în special în 1994 și 1997.
Însă miza luptei pentru viitorul teritoriilor încă libere din Donbas depășește simpla problemă a respectării frontierelor și chiar refuzul modificării acestora prin forță. Problema este mai amplă: poate Europa să accepte ca o mare putere, protejată de arsenalul său nuclear, să ocupe prin forță o parte din teritoriul unui stat vecin? Sau să-i dicteze acestuia ce regim politic trebuie să aibă și ce alianțe îi este permis să aleagă?
Niciuna dintre „justificările” invocate de Putin nu rezistă analizei. Nici presupusul pericol pe care l-ar reprezenta pentru Rusia guvernul „nazist”, după cum susține Moscova, instalat la Kiev. Nici eventuala extindere a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care nu era prevăzută în 2022 și nici astăzi nu este pe agenda imediată. Nici argumentul protejării minorităților rusofone din Donbas, față de care Moscova își demonstrează „atașamentul” distrugând regiunea și supunând-o unei dictaturi de fier. Nici ideea unui Occident agresiv, a cărui preocupare strategică permanentă ar fi subminarea măreției Rusiei.
Explicația trebuie căutată în altă parte. În centrul tragediei ucrainene se află incapacitatea lui Putin de a imagina viitorul Rusiei în granițele sale din 1991. În viziunea sa, Rusia nu ar avea alt destin decât reconstruirea unei părți a fostului imperiu. Măreția sa printre națiuni nu s-ar măsura prin realizări științifice, economice, sociale sau artistice, ci prin numărul de kilometri pătrați controlați și de oameni supuși. Aceasta este nostalgia președintelui rus, modul său de a se considera printre marile puteri și de a-și întreține concetățenii cu vise imperiale și minciuni despre starea lumii și despre propria lor situație.
„Invazia Ucrainei este expresia unui om obsedat de ideologie și prizonier al teoriilor conspirației și al altor narațiuni despre presupusa misiune mesianică specială a Rusiei”, scrie eseistul rus Andrei Kolesnikov în cea mai recentă carte a sa, The Closing of the Russian Mind („Închiderea spiritului rus”), publicată în aprilie, în limba engleză, la editura Polity și citată de Financial Times în edițiile din 9 și 10 mai. „Rădăcinile acestei explozii de imperialism rusesc de tip vechi nu se află în politicile Occidentului sau în extinderea NATO spre est, ci coboară adânc în istorie și în conștiința socioculturală a populației și a elitelor ruse, într-un fond arhaic care rămâne încă activ în spiritul rus contemporan”, continuă Kolesnikov. Rușii sunt prizonierii „putinismului”, iar acesta îi închide în propriul lor trecut.
sursa:60m