România trebuie să-și redefinească relația cu SUA și să devină un partener indispensabil, transmite Cătălin Predoiu.
Ministrul interimar al Justiţiei, Cătălin Predoiu, povesteşte, într-un mesaj dedicat celebrării a 250 de ani de Independenţă a SUA, care a fost prima sa interacţiune cu politica americană de la cel mai înalt nivel.
“Prima mea interacțiune reală cu politica americană s-a petrecut în 2009, când am participat la Washington, în calitate de invitat, la o reuniune pe teme de strategii de viitor, într-un format din care făceau parte Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski, Bob Dole, Joe Lieberman, Strobe Talbott, amiralul de patru stele Mike Mullen, pe atunci președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore.
Cele 8 ore de discuții petrecute în jurul acelei mese de lucru, fără nici cea mai mică preocupare pentru un protocol sclipitor, m-au educat despre politica internațională și jocul puterilor globale mai mult decât tot ce citisem în prealabil pe această temă.
Între altele, am înțeles din teren cum se vede lumea prin telescoapele și microscoapele unei mari puteri, cum se judecă interacțiunea intereselor de către operatori politici, geopolitici sau militari de prim rang și, mai ales, ce și cum trebuie să faci, ca țară medie sau mică, ca să fii văzută prin acele telescoape și microscoape, astfel încât să îți poți realiza interesul național cât mai bine”, povesteşte Cătălin Predoiu.
“La mulți ani, America!”
“Astăzi sărbătorim ‘SUA – 250 de ani‘! La mulți ani, America! La un sfert de mileniu de la Declarația de Independență, timp în care s-a inventat și s-a reinventat de câteva ori, SUA se pregătesc de o nouă metamorfoză, internă, dar și în politica externă și de securitate. În fapt, această metamorfoză a început de ceva timp, odată cu debutul celei de-a doua administrații Donald J. Trump.
Ea este dictată de imense prefaceri, acumulări, dezechilibre și schimbări atât în societatea americană, cât și în relațiile internaționale, în cel mai cuprinzător sens al sintagmei. Această nouă politică este ghidată de două comandamente: adaptarea la noua lume care se naște sub ochii noștri, în special sub impactul tehnologiilor emergente, și menținerea supremației Americii într-o lume în care harta geopolitică postbelică și postcomunistă a puterii s-a schimbat dramatic. Această orientare politică a fost definită de Președintele Trump, după cum bine se știe, prin sloganul: ‘Make America Great Again'”, transmite ministrul.
România trebuie să se adapteze
“Noua administrație a SUA ‘lucrează’ în lume prin două ‘linii de înaltă tensiune’: ideologică și militaro-economică. Administrațiile care rezonează ideologic și prin politici cu administrația SUA devin parteneri politici și aliați naturali (ex. Argentina). Celelalte au la dispoziție cealaltă linie, a cooperării militare și economice. Dar este o cooperare în care ambii parteneri își asumă responsabilități și eforturi pentru a genera și susține succesul comun. Vremurile în care o țară, cum este România, de exemplu, beneficia de atenția și sprijinul SUA doar datorită poziției geografice au trecut de aproape doi ani.
Formula stereotipă ‘We share values’ nu a devenit desuetă, dar a devenit incompletă. Pentru o relație de succes cu SUA, ea trebuie completată cu ‘We share interests (and projects), we share burdens (and responsibilities)’. O țară de dimensiunile (geografice, demografice și economice) ale României este obligată să se pregătească proactiv și rapid pentru aceste schimbări, mai transmite Cătălin Predoiu.
Stategia României
“Sunt de părere că trebuie să pregătim urgent un pachet complex de proiecte, susținut și promovat politic la cel mai înalt nivel, pentru a construi o relație compozită, economică și securitară, care să transforme România într-un partener de și mai mare valoare, chiar indispensabil, pentru SUA, nu doar din punct de vedere militar, ci și economic. În această direcție, salut eforturile făcute de Președintele Dan în ultimele luni și îmi exprim convingerea că rezultatele se vor arăta curând!
Acest efort politic național este perfect compatibil cu apartenența noastră la UE, pentru că o Românie mai sigură, mai dezvoltată economic și mai puternică înseamnă o UE mai puternică”, subliniază ministrul Predoiu.
sursa: dcnwes