Rusia și-a intensificat presiunile asupra președintelui bielorus Aleksandr Lukașenko, pentru a permite utilizarea teritoriului țării sale în vederea deschiderii unui nou front împotriva Ucrainei, relatează publicația The Wall Street Journal. Un fost ofițer de informații rus, la curent cu discuțiile dintre Rusia și Belarus, a confirmat că Moscova exercită presiuni asupra Belarusului și amenință că taie sprijinul financiar de care economia belarusă a depins întotdeauna în mare măsură. Potrivit sursei, negocierile pe această temă se desfășoară în principal între Lukașenko și ambasadorul Rusiei în Belarus, Boris Gryzlov.
Cererile Moscovei includ utilizarea teritoriului Belaruslui pentru a lansa atacuri cu drone asupra Ucrainei și pentru a deschide un nou front spre vest astfel încât trupele ucrainene să fie atrase departe de zonele cu prioritate mai mare din est. În plus, Belarusul ar putea fi implicat în operațiuni împotriva țărilor vecine membre ale NATO, deși acestea nu presupun neapărat un conflict armat deschis.
Mișcarea vine în contextul în care armata rusă s-a împotmolit pe forntul din Ucraina și ar reprezenta o escaladare periculoasă a conflictului. Moscova ar dori să folosească Belarusul pentru lansarea unor atacuri masive cu drone și pentru desfășurarea unor operațiuni hibride împotriva statelor membre NATO. Rusia a folosit teritoriul Belarusului, în 2022, la începutul invaziei ruse în Ucraina, iar de atunci Minskul a rămas în mare parte departe de conflict. Oficialii americani au efectuat vizite repetate în Belarus, în ultimul an, în încercarea de a ține departe Belarusul de Rusia. Washingtonul a ridicat sancțiunile asupra părții belaruse și a încurajat țările vecine să facă același lucru.
”Intrarea în război ar fi împotriva obiectivelor strategice ale lui Lukașenko, care par a fi legate de îmbunătățirea relației sale cu Occidentul”, a declarat Alexander Piroznikow, fondatorul Forumului Strategic Est-European, un think tank și o firmă de consultanță axată pe Rusia și Belarus. Totuși, recent, Belarus a vândut benzină și alte produse petroliere rafinate Moscovei, care se confruntă cu o penurie tot mai mare de combustibil după atacurile ucrainene asupra infrastructurii petroliere a Rusiei. De asemenea, Moscova a folosit din ce în ce mai mult releele pentru drone din Belarus pentru a direcționa dronele lansate din Rusia către Ucraina. Aproximativ 2.000 de soldați ruși sunt staționați în prezent în Belarus.
sursa: biziday