Liderii PSD ar fi urmat să se întâlnească, în această dimineață, cu Adrian Veștea, dar această întâlnire a fost amânată. Conform surselor politice, liderii PSD i-au cerut lui Adrian Veștea să se întâlnească și să-i convingă prima oară pe liderii UDMR, factorul cheie pentru coagularea unei majorități.
Cheia unei majorități este la UDMR
Adrian Veștea speră să facă o coaliție de guvernare cu PSD, o parte din PNL, UDMR și minoritățile naționale. Deocamdată, cei de la UDMR ezită și au anunțat public că ei nu vor participa la o coaliție care ar însemna ruperea PNL.
În condițiile în care liderii PNL au anunțat că nu vor susține guvernul Veștea și Ilie Bolojan i-a dat ultimatum premierului desemnat să-și depună mandatul, până astăzi la ora 10.00, situația pare din ce în ce mai complicată.
Adrian Veștea va avea o întâlnire cu liderii UDMR astăzi și va încerca să-i convingă. Dacă reușește, apoi va fi o întâlnire cu liderii PSD și s-ar putea coagula o majoritate, dar cheia este la UDMR.
sursa:6om