ÎN PLINĂ CRIZĂ POLITICĂ, USR – ATAC DUR LA SERVICIILE SECRETE. PARTIDUL LUI FRITZ CERE ”MAREA REFORMĂ”

USR – demers complet neașteptat: în plină criză politică, economică și socială, partidul lui Fritz își amintește brusc de ascensiunea lui Călin Georgescu, de scandalul anulării alegerilor și declanșează un atac devastator la adresa serviciile secrete. Și nu oricum, ci din ”interior”, adică printr-un deputat membru al Comisiei SRI, chestie care dă greutate. Într-un podcast care e primul episod dintr-o serie promisă, Allen Coliban cere o mare reformă, amintind cazuri celebre care au zguduit state precum SUA și Marea Britanie, vorbește despre un Watergate românesc și spune că doar niște demisii nu sunt de ajuns. În toate scenariile sale, serviciile ies prost din anularea alegerilor, iar, indirect, e luat la țintă și Nicușor Dan, care nu mișcă nimic în domeniu de cînd a preluat puterea. Partidul nășit de Coldea și de Bruxelles deschide un front spectaculos; rămîne de văzut ce urmărește cu adevărat, pentru că ideea de reformă a serviciilor în gura useriștilor nu poate fi decît o glumă. Sau o monedă de schimb pentru ceva anume.

În podcastul său, Coliban trece în revistă evenimentele din decembrie 2024 și punctează clar că a fost un eveniment fără precedent în lumea civilizată. Doar că, spre deosebire de alți critici, accentul lui Coliban nu cade pe abuzul statului român, ci pe incapacitatea sistemului de a vedea din timp pericolul Georgescu, rușii, boții, trolii șamd, care erau gata să îngenuncheze România.

”6 decembrie 2024. Practic, în această zi, sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față, și anume a făcut pact cu diavolul. O dată pe care nu o vom uita curînd, ziua în care România s-a oprit, ziua în care Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale… În nicio țară a UE alegerile nu au fost anulate. Statul român a călcat în picioare democrația. E o crimă împotriva României. Nu a fost doar o decizie juridică, a fost și un moment încărcat de emoție, momentul în care am realizat că se întîmplă ceva foarte greșit cu România(…)
Este demersul meu de parlamentar și de membru al Comisiei de Control SRI de a căuta răspunsuri împreună cu voi. Aici nu vorbim doar despre politică, vorbim despre securitatea statului român, despre supraviețuirea democrației (…) Unde a fost statul român? Au dormit serviciile secrete? Au fost ignorate de politicieni? Sau, mai rău, au fost toți complici?” spune deputatul.

”Recapitulînd, dovezile și probele din rechizitoriul Procurorului General indică bani negri, propagandă rusă și mercenari plătiți. Și totuși, statul român a părut paralizat pînă în ultima secundă. Cum a fost posibil? Și de ce? Căutarea răspunsurilor trebuie să înceapă de la cei care au primul rol în apărarea securității României și a ordinii constituționale: zona de intelligence. Decizia anulării alegerilor a avut la bază rapoartele lor desecretizate. Analizînd documentele și modul în care funcționează serviciile secrete, există doar trei posibile explicații logice pentru ce s-a întîmplat. Trei scenarii, și trebuie să vedem în care ne încadrăm:

Scenariul 1: Au știut și au informat. Aceasta este varianta oficială sugerată de documentele CSAT. SRI a monitorizat rețeaua de boți, a văzut banii din cripto, a văzut conexiunea cu Rusia. Conform legii, serviciul nu poate aresta pe nimeni. El poate doar să trimită informațiile la beneficiari: la președinte, la premier, la miniștri, la parchete și în CSAT. Dacă rapoartele au plecat, dar decidenții politici le-au ignorat, sau instituțiile civile, precum AEP și ANCOM, nu au știut ce să facă cu ele, ei bine, atunci nu avem de-a face cu un eșec de spionaj. Avem un eșec politic, un stat surd și complice.

Scenariul 2: Au știut parțial. Scenariul acesta ar mai putea fi numit și eșecul de analiză (intelligence failure). Este posibil ca serviciile să fi văzut piesele, dar să nu fi înțeles imaginea de ansamblu. M-am uitat pe rapoartele de activitate ale SRI din ultimii ani. Între 2012 și 2015, focusul era concentrat puternic pe corupție și evaziune fiscală. Abia tîrziu apar mențiuni despre războiul hibrid. Poate că au subestimat TikTok-ul. Poate au crezut că e doar zgomot de fond, nu o armă de distrugere în masă a democrației. Asta s-ar numi intelligence failure – cînd ai datele, dar greșești prognoza.

Scenariul 3: Complicitatea. Acesta este scenariul de coșmar. În jurul lui Georgescu roiesc rezerviști, oameni ieșiți din sistem, precum Bogdan Vacusta, fost ofițer DGIA. Însuși Horațiu Potra este legat de foști ofițeri de servicii. Dacă o parte din sistem a știut și a tăcut? Dacă unii au vrut să îl folosească pe Georgescu ca pe o sperietoare electorală și au pierdut controlul? Dacă paznicul a lăsat ușa deschisă pentru hoți?

Privind în urmă, România a arătat ca o țară slabă, vulnerabilă în fața războiului hibrid. Marile democrații, cele pe care le admirăm azi, și-au construit sistemele de control exact după astfel de crize, după astfel de dezastre.

Să luăm cîteva exemple.
Să ne amintim de Marea Britanie din anul 1963, anul scandalului Profumo. Ministrul de Război britanic avea o aventură cu o tînără care se culca și cu un spion sovietic. Serviciile britanice (MI5) știau, dar le-a fost frică să intervină politic. Rezultatul? Guvernul a căzut, dar din acel haos s-a născut raportul Lordului Denning, documentul care a reformat total modul în care serviciile raportează riscurile de securitate. Au învățat că loialitatea față de stat este mai presus de loialitatea față de un ministru sau față de orice alt cetățean.

Sau exemplul Statelor Unite, în 1975. Imediat după Watergate, americanii au aflat îngroziți că CIA și FBI spionau cetățeni, deschideau scrisori și făceau experimente ilegale. Ce a făcut Congresul? Nu a ascuns gunoiul sub preș. Au creat Comisia Church, au adus șefii spionilor în fața camerelor de filmat, i-au pus să jure, au desecretizat mii de documente și așa s-a născut controlul civil modern. Așa au apărut legile care îi protejează astăzi, pentru că au avut curajul să privească adînc și public în miezul problemei.

România are propriul moment Watergate. Avem dovada clară că legislația noastră privind securitatea națională, datînd din anii ’90, este depășită. Că, în timp ce noi ne uităm la TV, războiul se poartă prin Telegram și prin criptomonede. Că avem rapoartele anuale de activitate ale SRI blocate și păstrate la secret în Parlament de aproape cinci ani de zile.

Această criză, acest șoc „Georgescu”, este poate cea mai mare șansă pe care o avem de a ne repara statul. Noi nu trebuie să cerem doar demisii. Trebuie să cerem reformă! Trebuie să știm cine a greșit, cine a tăcut. Nu ne permitem să băgăm mizeria sub preș. Dacă o facem, data viitoare nu va mai fi un Georgescu. Va fi cineva mai deștept, mai bine organizat, care nu va face greșeli” conchide useristul.

Să o luăm metodic.

Dincolo de faptele grave prezentate din dosare, discursul este o piesă de comunicare politică atent regizată, am spune. Sub acoperirea șocului provocat de anularea alegerilor, USR pare că urmărește obiective strategice clare.
Acest „semnal de alarmă” servește mai multor interese de poziționare politică și electorală ale partidului. În primul rînd, capitalizarea statutului de „anti-sistem” și singura opoziție curată.

Prin fraze precum „sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față”, USR își revalidează narațiunea de bază: aceea că România este condusă din umbră de o veche clasă politică (PSD-PNL) mînă în mînă cu structuri militarizate. Într-un moment de confuzie națională, USR se poziționează ca singura forță capabilă și curajoasă să deștepte electoratul. Pe urmă, atacul direct la servicii și solicitarea controlului civil (modelul comisiei Church).

Coliban folosește cele trei scenarii pentru a pune serviciile secrete într-o poziție de șah-mat, pentru că ele ies prost în toate variantele:
Dacă au știut, înseamnă că politicul a ignorat (atac la adresa puterii PSD-PNL/Iohannis).
Dacă nu au știut la timp, înseamnă că sunt incompetente (intelligence failure).
Dacă au fost complici, avem de-a face cu trădare (Scenariul 3 – rezerviștii). La ultimele două puncte intră în malaxor și președintele Dan, care nu doar că nu face reforme, dar nici directori la servicii nu e capabil să numească.

Prin analogia cu Comisia Church din SUA, USR nu cere doar demiterea unor șefi, ci vrea să forțeze o reformă radicală a legilor securității naționale, care sunt, într-adevăr, învechite.

Podcastul este construit ca un thriller politic menit să dea fiori („operațiunea paramilitară”, „banii fantomă”, ”mercenari”, „sclavul perfect”). Acest stil prinde la publicul tînăr, educat, cel care consumă podcasturi de investigație și care s-a îndepărtat de televiziunile clasice.
În cultura politică românească, membrii comisiei SRI sunt în general foarte reținuți, evită să vorbească despre mecanisme interne, protejează reflex instituțiile și rareori formulează public ipoteza „complicității”. De aceea, atacul lui Coliban e important nu atît prin informațiile noi – care sunt puține – cît prin schimbarea de ton, de paradigmă.

Ani la rînd, discursul dominant în gura politicienilor la putere în România a fost că serviciile țin țara în picioare, ele sunt ultimul zid împotriva Rusiei, extremismului și corupției, criticarea lor excesivă e anti-occidentală sau destabilizatoare. Coliban inversează brutal perspectiva: nu mai întreabă „cum ne întărim serviciile?”, ci „unde au fost?”, „de ce au eșuat?”, „cine răspunde?”, „au fost doar incompetente sau și complice?”.

Asta mută clar centrul moral al discuției, Georgescu nu mai e problema principală, ci doar hîrtia de turnesol care a relevat incapacitatea statului de a preveni fenomenul.
E foarte important, pentru că, implicit, textul spune că dacă fenomenul Georgescu a fost posibil, atunci întregul sistem de intelligence și securitate a eșuat. Iar asta lovește direct în SRI, SIE, MAI, DGIA, zona rezerviștilor, relația dintre servicii și politică etc.
Analogiile cu Watergate, Comisia Church, scandalul Profumo nu sunt alese întîmplător, pentru că că ele transmit ideea că democrațiile mature își supraveghează și investighează serviciile public și agresiv.
Ce face USR în avest moment este, practic, o legitimare ideologică pentru audieri publice, desecretizări, reformarea legislației securității, limitarea autonomiei serviciilor, în paralel însă cu alocarea altor atribuții, creșterea controlului parlamentar.

Cu alte cuvinte, USR încearcă să lase impresia că a venit momentul să se importe în România modelul occidental de control civil asupra intelligence-ului.
Textul încearcă să transforme anularea alegerilor dintr-o traumă într-o justificare pentru o mare reformă instituțională.
Asta este probabil cheia politică a întregului demers. USR pare să fi înțeles că anularea alegerilor a produs șoc global, neîncredere și suspiciune inclusiv în electoratul pro-occidental și încearcă să întoarcă asta în favoarea sa.

În loc să spună doar „a fost necesară anularea”, textul transmite că „a fost necesar pentru că statul era deja penetrat, slăbit și nepregătit”. Astfel, responsabilitatea morală se mută de pe CCR și instituții, către „războiul hibrid” și eșecul aparatului de securitate. Este o tentativă de reconstrucție a legitimității statului prin promisiunea unei „curățiri” a lui.
Fraze precum „stat surd și complice”, „au vrut să îl folosească pe Georgescu ca sperietoare electorală”, „rezerviști care fac politică extremistă” nu sunt simple observații.

Ele introduc ideea că anumite segmente ale sistemului au tolerat sau chiar folosit curente radicalepentru jocuri interne de putere. Asta e foarte sensibil în România, deoarece de ani întregi există teorii despre relații între rezerviști și partide, influențe informale, structuri paralele, patriotism securist amestecat cu naționalism radical.
Este și o încercare, cum spuneam, de repoziționare ideologică a USR, perceput mult timp ca partid anticorupție, tehnocrat, urban, focusat pe justiție și administrație.

Discursul lui Coliban îl mută spre securitate națională, război informațional, combaterea extremismului, apărarea ordinii constituționale. Practic, USR încearcă să devină partidul vigilenței democratice în epoca războiului hibrid. Asta e o mutare strategică importantă, în acord cu tezele mult fluturate de Bruxelles.

Sigur, există și un risc major în acest tip de discurs. Deși podcastul apără anularea alegerilor, el poate alimenta și mai mult neîncrederea în stat, pentru că transmite simultan că serviciile au eșuat, instituțiile au dormit, rezerviștii sunt infiltrați, Biserica are zone contaminate, Academia Română are influențe extremiste, ANAF și AEP sunt incompetente etc.

Altfel spus, aproape întreg statul apare ca vulnerabil, penetrat, incapabil. Iar pentru publicul deja neîncrezător, concluzia poate deveni că nimeni nu mai controlează nimic. Asta poate avea efect destabilizator inclusiv pentru tabăra pro-sistem.

Elementul cel mai neobișnuit ni se pare legitimarea publică a ipotezei de complicitate. Aici credem că este adevărata ruptură. Un membru al comisiei SRI spune public că unul dintre scenarii este că segmente din sistem au lăsat deliberat fenomenul să crească.
Chiar dacă o formulează ipotetic, simpla rostire publică a ideii schimbă discursul uzual și introduce suspiciuni grave, punînd presiune publică pe servicii.
În cultura politică românească, asta este aproape un act de sfidare instituțională.

De aceea, impresia că podcastul userist este un atac la servicii sub acoperirea scandalului anulării alegerilor și, în paralel, la șeful suprem al serviciilor, adică președintele Nicușor Dan nu este deloc exagerată. Partidulm lui Fritz dă de pămînt nu cu statul-paralel (probabil ca să nu se bage peste Anca Alexandrescu), ci cu statul în ansamblu.
Am putea vorbi de o narativă electorală pe termen lung, în care USR își construiește brandul de „singurii care au curajul să spună adevărul”. Podcast-ul se numește „Neclasificat” — titlul însuși e un mesaj: noi vă dăm ce statul ascunde. De urmărit viitoarele episoade, bătălia abia a început. (Bogdan Tiberiu Iacob)
sursa: inpolitics