Eurostat a anunțat miercuri că România a înregistrat în aprilie 2026 cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, de 9,5%, într-un context în care scumpirile continuă să accelereze la nivel european.
Potrivit datelor oficiale, inflația anuală în Uniunea Europeană a urcat la 3,2% în aprilie 2026, față de 2,8% în martie și 2,4% în aceeași perioadă a anului trecut.
România, pe primul loc în UE la inflație
”Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 3,0% în aprilie 2026, în creştere faţă de 2,6% în martie. Cu un an mai devreme, rata era de 2,2%. Inflaţia anuală în Uniunea Europeană a fost de 3,2% în aprilie 2026, în creştere faţă de 2,8% în martie. Cu un an mai devreme, rata era de 2,4%, transmis, miercuri, biroul de statistică al Uniunii Europene.
Cele mai mici rate anuale au fost înregistrate în Suedia (0,5%), Danemarca (1,2%) şi Cehia (2,1%), în timp ce cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în România (9,5%), Bulgaria (6,0%) şi Croaţia (5,4%).
”Comparativ cu martie 2026, inflaţia anuală a scăzut în cinci state membre, a rămas stabilă într-unul şi a crescut în douăzeci şi unu”, transmite Eurostat.
Energia, principalul motor al scumpirilor în Europa
Privind principalele componente ale inflaţiei din zona euro, energia a avut cea mai mare rată anuală în aprilie 2026 (10,8%, faţă de 5,1% în martie), urmată de servicii (3,0%, faţă de 3,3% în martie), alimente, alcool şi tutun (2,4%, stabil faţă de martie) şi bunuri industriale neenergetice (0,8%, faţă de 0,5% în martie).
”În aprilie 2026, serviciile (+1,38 puncte procentuale, pp), energia (+0,99 puncte procentuale, pp), alimentele, alcoolul şi tutunul (+0,46 puncte procentuale, pp) şi bunurile industriale neenergetice (+0,20 puncte procentuale, pp) au contribuit pozitiv la rata anuală a inflaţiei din zona euro”, precizează statisticienii UE.
Principalele componente ale inflaţiei

Fiecare dintre principalele componente contribuie în grade diferite la inflaţia generală din zona euro.
”În ceea ce priveşte ponderile pentru 2026, 100% pentru Indicele Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC) general, serviciile reprezintă cea mai mare componentă, reprezentând aproximativ 46,7% din cheltuielile finale monetare pentru consumul gospodăriilor din zona euro. Acestea sunt urmate de bunurile industriale neenergetice, cu aproximativ 25,3%”, precizează statisticienii.
Alimentele, alcoolul şi tutunul şi energia reprezintă aproximativ 18,9%, respectiv 9,0%.
”Împreună, acestea reprezintă mai puţin de o treime din cheltuielile din zona euro, dar pot avea impact semnificativ asupra inflaţiei generale, deoarece preţurile lor tind să fluctueze semnificativ mai mult decât celelalte componente”, precizează Eurostat.
INS confirmă inflația de 9,5% în România
Potrivit datelor transmise de INS, în România, Indicele Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE – în luna aprilie 2026 comparativ cu luna martie 2026 a fost 100,73%.
Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2026, comparativ cu luna aprilie 2025, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,5%.
sursa: 60m