PSD acuză un „trafic de influență scandalos” desfășurat la biroul premierului demis Ilie Bolojan, care ar fi facilitat o înțelegere secretă între Guvernul României și un furnizor privat german de echipamente militare.Această înțelegere ar viza fondurile europene garantate, destinate înzestrării Armatei Române prin instrumentul financiar Security Action for Europe (SAFE).
Negocieri ascunse cu un furnizor german: PSD cere explicaţii premierului interimar
În comunicatul de presă, PSD afirmă că premierul demis are obligaţia legală şi politică să clarifice modul de selectare a firmei de avocatură implicate.
Social-democraţii susţin că firma respectivă se afla într-un conflict major de interese, deoarece a oferit consultanţă atât Guvernului României, cât şi grupului german în alte speţe juridice. Aceasta ridică întrebarea dacă au fost apărate interesele statului român sau ale furnizorului privat german.
PSD avertizează că împrumuturile angajate prin programul SAFE vor fi rambursate din taxele şi impozitele colectate la bugetul de stat. Astfel, transparenţa în acest caz este considerată esenţială pentru protejarea contribuabililor români.
„PSD denunţă traficul de influenţă scandalos realizat în biroul premierului demis, Ilie Bolojan, pentru realizarea unei înţelegeri secrete între Guvernul României şi un furnizor privat german de echipamente militare, ce vizează fondurile garantate din bani europeni şi care sunt disponibile pentru înzestrarea Armatei Române, în cadrul instrumentului financiar Security Action for Europe (SAFE)”, se arată în comunicatul PSD.
Ilie Bolojan trebuie să dea explicații
PSD solicită explicații clare din partea premierului demis privind modul în care a fost aleasă firma de avocatură implicată în negocierile cu furnizorul german, subliniind posibile conflicte de interese și riscuri pentru bugetul public:
PSD, acuzații de adresa lui Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
„Având în vedere că împrumuturile angajate de România prin programul SAFE vor fi rambursate din taxele şi impozitele colectate la bugetul de stat, premierul demis,Ilie Bolojan, are obligaţia legală şi politică să explice contribuabililor români cum a fost selectată firma de avocatură care l-a consiliat în acest caz, având în vedere conflictul major de interese în care se afla aceasta, întrucât a lucrat pentru ambele părţi aflate în negociere: pe de o parte, a oferit consultanţă Guvernului României, iar pe de altă parte a avut calitatea de reprezentant legal al grupului german în multe alte speţe juridice. Aşadar, interesele cui au fost apărate de firma de avocatură selectată în condiţii obscure de Cancelaria Prim-ministrului? Ale statului român sau ale furnizorului privat german de echipamente militare?”, susține PSD.
PSD solicită intervenţia urgentă a tuturor autorităţilor competente în acest caz
Social-democraţii susţin că premierul interimar trebuie să răspundă pentru „bresa de securitate” creată prin instalarea fostului deputat şi candidat PNL Cristian Băcanu ca consilier onorific al viceprim-ministrului demis Oana Gheorghiu. PSD subliniază că Băcanu a fost remunerat de firma de avocatură implicată în negocierile dintre Guvernul României şi furnizorul german.
Această situaţie ridică întrebări privind accesul la informaţii guvernamentale sensibile. Social-democraţii consideră că acest acces putea favoriza furnizorul german de armament.
„Cum au permis vicepremierul demis şi premierul demis ca acest personaj, aflat într-un vădit conflict de interese, să aibă acces la informaţii guvernamentale sensibile care puteau favoriza furnizorul german de armament în negocierile secrete purtate cu statul român? PSD consideră că Programul SAFE are o importanţă majoră pentru consolidarea capacităţii de apărare a României, ceea ce impune intervenţia urgentă a tuturor autorităţilor competente în acest caz, pentru apărarea intereselor statului român şi ale contribuabililor români”, mai arată PSD.
PSD arată că Programul SAFE este de o importanţă majoră pentru consolidarea capacităţii de apărare a României. Din acest motiv, se impune intervenţia rapidă a autorităţilor competente pentru protejarea intereselor statului şi ale contribuabililor.
sursa: evz