• Sun. Apr 26th, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Sub presiunea lui Donald Trump, Volodimir Zelenski a început pregătirile pentru alegeri interne și pentru un referendum asupra unui eventual acord de pace, până pe 15 mai. Financial Times a aflat că președintele american a amenințat Ucraina cu pierderea unor eventuale garanții de securitate, dacă nu face alegerile cerute insistent de Rusia. Un eventual sfârșit al războiului ar trebui apoi să aibă loc în iunie.

Feb 11, 2026

Financial Times a obținut confirmarea planului american, impus ucrainenilor, de la mai mulți oficiali europeni și ucraineni. Volodimir Zelenski l-a confirmat el însuși oarecum, săptămâna trecută, printr-o declarație în care a spus că “americanii vor să facă totul până în iunie… astfel încât războiul să se încheie, iar apoi să se concentreze pe alegerile parțiale americane din noiembrie”.

Totuși, organizarea unor alegeri și a unui referendum în Ucraina, cu 20% din teritoriu sub ocupație rusă și milioane de cetățeni strămutați sau chiar refugiați în străinătate, poate ridica semne de întrebare privind legitimitatea votului, mai observă Financial Times.

15 mai reprezintă un termen destul de strâns, iar Zelenski a început deja planificarea, deși nu este clar la ce întrebare ar trebui să răspundă populația, în condițiile în care Rusia cere în continuare retragerea Armatei Ucrainene din Donbas. Un acord de principiu cu Rusia ar urma să fie semnat înainte de referendum, iar finalul războiului ar veni după acesta. Potrivit FT, președintele ucrainean ar urma să anunțe o decizie și un calendar al alegerilor pe 24 februarie, în ziua în care se vor împlini patru ani de la debutul invaziei ruse.

Nu este clar dacă Volodimir Zelenski va candida pentru un nou mandat, în condițiile în care actualul său mandat ar fi trebuit să se încheie în 2023, dar a fost prelungit, în concordanță cu Constituția Ucrainei, din cauza războiului. “Sprijinul public pentru Zelenski, deși încă substanțial, a scăzut față de nivelurile aproape unanime de acum patru ani, arată sondajele naționale, pe fondul oboselii cauzate de război și a scandalurilor de corupție din cercul apropiat al președintelui”, observă FT.

Dar analiștii observă că, fără un armistițiu, pentru Rusia ar putea fi ușor să influențeze sau chiar să perturbe votul, de exemplu cu drone care pot amenința unele secții de votare, iar nu pe altele. În plus, campania electorală ar putea distruge unitatea populației, un obiectiv evident pentru Vladimir Putin.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *