• Fri. Jun 26th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Grecia. Poliția a arestat 37 de persoane într-un dosar de fraudare a fondurilor europene destinate agricultorilor. Unii dintre ei aveau cu totul alte ocupații, cum ar fi de DJ sau de chelner. Ancheta este coordonată de Parchetul European condus de Codruța Kovesi.

Oct 23, 2025

Instituția europeană a explicat că suspecții făceau parte dintr-o rețea care a pretins în mod fals că deține terenuri agricole sau ferme de animale, pentru a accesa fonduri europene. Până acum, au fost identificate 324 de persoane care au primit ilegal finanțări din partea UE, iar poliția greacă a estimat că au avut acces la aproape 20 de milioane de euro, între 2018 și 2022.

Conform EPPO, gruparea a acționat, probabil, în toată țara, “profitând de lacunele procedurale” în depunerea cererilor de ajutoare financiare și folosind documente falsificate sau înșelătoare. Pentru a-și acoperi urmele, suspecții au emis “facturi fictive” și au trecut banii prin “mai multe conturi bancare”, amestecându-i cu venituri legitime. “O parte din banii deturnați ar fi fost cheltuiți pe bunuri de lux, călătorii și vehicule”, arată Parchetul.

Cazul face parte dintr-o anchetă mai amplă a EPPO, privind utilizarea abuzivă a ajutoarelor agricole ale UE distribuite prin intermediul agenției guvernamentale elene pentru subvenții agricole (OPEKEPE). Cercetările continuă, în ciuda încercărilor prim-ministrului de a le bloca.

Comisia Europeană a amendat deja Grecia cu 400 de milioane de euro după ce a descoperit deficiențe sistemice în gestionarea subvențiilor agricole, între 2016 și 2023. În mai, EPPO a efectuat o descindere la sediul OPEKEPE, iar poliția greacă a efectuat o a doua descindere în iulie, în cadrul unei investigații paralele. De asemenea, mai mulți miniștri și-au dat demisia, iar parlamentul a constituit o comisie de anchetă.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *