• Tue. Jul 7th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Vremea rămâne rece, în toată țara, până joi. Va continua să plouă, iar la munte va ninge. În Muntenia, Dobrogea și centrul și sudul Moldovei viteza vântului va depăși 70km/h.

Oct 5, 2025

Meteorologii au actualizat prognoza din perioada 5 – 9 octombrie. Conform acestora, din noaptea de duminică spre luni (5/6 octombrie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga țară. Cantitățile de apă vor fi însemnate și se vor acumula 25-50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova, 70-100 l/mp, în special de luni seară (6 octombrie) și până miercuri dimineața (8 octombrie).

În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m, temporar vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar marți (7 octombrie) va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă. Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și pe arii restrânse în restul țării, cu viteze, în general, de 45-55 km/h. În cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea, în centrul și sudul Moldovei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, viteza va depăși peste 60-70 km/h.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, în general cu temperaturi maxime cuprinse între 12 și 18 grade și minime între 3 și 12 grade.
Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *