• Sun. Apr 26th, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Război în Orientul Mijlociu. Iran susține că armata israeliană a atacat cu rachete de înaltă precizie și drone complexul nuclear din Isfahan, cel mai mare din țară, însă fără a provoca scurgeri periculoase. Israel anunță uciderea unui comandant iranian de rang înalt, considerat responsabil de finanțarea atacurilor din 7 octombrie.

Jun 21, 2025

Autoritățile iraniene susțin că Israel a lansat, sâmbătă, o serie de atacuri aeriene asupra mai multor locații strategice din Iran, inclusiv asupra complexului de cercetare nucleară de la Isfahan, cel mai mare din țară. Potrivit guvernatorului adjunct al provinciei, atacul a fost efectuat cu rachete de înaltă precizie și drone, iar unele proiectile și-au atins direct ținta. Cu toate acestea, nu au fost raportate scurgeri de materiale radioactive.

Totodată, Israel a transmis că a eliminat un comandant iranian de rang înalt din cadrul Gărzilor Revoluționare (IRGC). Ministrul israelian al Apărării a declarat că Saeed Izadi, liderul unității de operațiuni externe a IRGC, a fost ucis în urma unui atac care a vizat un apartament din orașul Qom. Ministrul a descris uciderea acestuia drept “o realizare majoră pentru serviciile de informații israeliene și Forțele Aeriene”.

Oficialii israelieni susțin că Izadi a fost responsabil pentru finanțarea și înarmarea grupării Hamas înainte de atacurile din 7 octombrie 2023, care au declanșat războiul din Gaza. Comandantul era sancționat de SUA și Marea Britanie pentru legăturile sale strânse cu Hamas și cu Jihadul Islamic Palestinian.

Atacurile au avut loc la doar o zi după ce Teheranul a declarat că nu va relua negocierile privind programul său nuclear, atât timp cât continuă ofensiva israeliană, în timp ce Europa face eforturi pentru reluarea dialogului diplomatic.

Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *