• Wed. Apr 22nd, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

DNA a plasat sub control judiciar trei neurochirurgi de la Spitalul Militar din București, bănuiți că luau mită pentru a face consultații și operații. Printre ei se numără și șeful secției, care lua până la o mie de lei de la militari, pentru a-i ajuta să se pensioneze anticipat, pe criterii medicale.

Jun 20, 2025

DNA anunță că procurorii militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de inculpații:

  • Colonel Marian Mitrică, șef secție neurochirurgie, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (9 acte materiale);
  • Colonel Vasile-Alin Chirteș, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale);
  • Colonel Emil Popa, medic primar neurochirurgie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Concret, arată procurorii, în data de 25 august 2024 și în perioada aprilie – mai 2025, inculpatul Mitrică Marian este bănuit că a primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.000 de lei de la nouă pacienți, în legătură cu acordarea de concedii medicale, dar și pentru a da trimiteri pentru efectuarea unor RMN-uri, consultații medicale de specialitate neurochirurgie și pentru intervenții chirurgicale, pe care le-ar fi efectuat în calitate de șef secție neurochirurgie în cadrul spitalului.

Unele dintre concediile medicale întocmite au fost recomandate în mod nejustificat unor cadre militare active, în vederea prezentării la comisia de evaluare a capacității de muncă, având drept scop pensionarea pe criterii medicale a acestora.

În perioada martie – iunie 2025, inculpatul Chirteș Vasile-Alin ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 1.300 de lei de la trei pacienți, pentru a oferi consultații medicale de specialitate neurochirurgie și a face intervenții chirurgicale.

În data de 29 aprilie 2025, inculpatul Popa Emil, în calitate de medic primar neurochirurgie, ar fi primit suma de 100 de lei de la o pacientă, în legătură cu un consult de specialitate neurochirurgical, pe care acesta l-a efectuat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” București. 

DNA precizează că efectuează cercetări și față de alte persoane, în același dosar.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *