Administraţia Naţională ”Apele Române” a oferit contextul necesar pentru a înțelege cum s-au produs inundațiile devastatoare din județele Galați și Vaslui. Posibilitatea de revenire a inundațiilor la Galați este de o dată la 100-120 ani, în timp ce la Vaslui s-au înregistrat precipitații cât pentru un an întreg.
”Echipele de la Apele Române – SGA Galaţi au intervenit pentru supraînălțarea digului apărare din zona UAT Foltești, situat pe râul Chinaja. Astfel, s-a intervenit cu saci polipropilenă și folie pentru consolidarea liniei de apărare. De asemenea, în localitatea Izvoarele, o echipa de la Apele Române – SGA Galaţi actionează pentru evacuarea apei din gospodarii. În localitatea Piscu, râul Suhu este monitorizat în permanenţă și la această ora nivelul apei este în scădere”, a transmis Administraţia Naţională ”Apele Române”.
Sursa citată a precizat că în localitatea Cuza Voda au fost suplimentate forţele şi mijloacele de intervenţie pentru evacuarea apei din incinta inundată şi din gospodării.
”Se acţionează în zonă, cu forte proprii, cu oameni şi utilaje de la Apele Române echipele mixte ale Apelor Române Prut-Bârlad (SGA Galaţi, SGA Iaşi, SGA Vaslui). Cumulat, s-au înregistrat în judeţul Vaslui, precipitaţii cât într-un an întreg”, a mai transmis instituţia.
Potrivit specialiştilor, în bazinul hidrografic Prut s-au înregistrat:
Staţia hidrometrică Cârja- 253 l/mp
Staţia hidrometrică Huşi- 160 l/mp
Drânceni – 179,1 l/mp
Acumularea Şopârleni – 140 l/mp
Acumularea Gura Văii- 158 l/mp
Broscoşeşti- 193,9 l/mp
Acumularea Muşata- 204,1 l/mp
Acumularea Sărata – 210, 5 l/mp
Acumularea Poşta Elan 139 l/mp
Acumularea Şuletea -150, 9/mp
Instituţia prezintă şi investiţiile derulate în ultimii ani în judeţul Galaţi care ”au contribuit la limitarea efectelor produse de inundaţii, prin amenajări şi consolidări de maluri”, în valoare totală de 88.592 mii lei de la bugetul de stat şi 16.650 mii lei din surse ale Apelor Române.
Finanțate din fonduri externe, lucrările de apărare împotriva inundaţiilor sunt:
Supraînălţare dig şi consolidări de mal în zona localităţii Şendreni, judeţul Galaţi (POS Mediu) – valoare 8274 mii lei
Reducerea riscului la inundaţii a municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, finanţat prin POIM şi buget – valoare 189.435 mii lei
”În ultimii 10 ani, s-au executat şi o serie de lucrări cu forțe proprii ale Apelor Române, precum şi în colaborare cu autorităţile locale. Astfel s-a intervenit pentru asigurarea capacităţii de transport a albiei fiind executate lucrări de recalibrare/decolmatare a aproximativ 111 de km de albii în judeţul Galaţi”, a mai transmis sursa citată.
De asemenea, specialiştii anunţă că pagubele produse în judeţul Galaţi au fost determinate, între 60-65%, de cantităţi de precipitaţii de peste 200 l/mp, înregistrate, în timp scurt, cu caracter de aversă, ce au produs scurgeri importante de pe versanţi, torenţi şi pâraie, producând viituri rapide pe râurile mici din bazinele hidrografice (inundaţii de tip fulger).
”Cantităţile de precipitaţii record au provocat inundaţii cu probabilitate de revenire de o dată la 100-120 de ani. Efectele inundaţiilor de tip fulger se amplifică cu cât reţinerea apei din precipitaţii în zona de formare este practic condiţionată de gradul de împădurire şi de eficacitatea lucrărilor de corecţie a torenţilor, protecţia versanţilor (lucrări de combatere a eroziunii solului) şi funcţionarea sistemelor de colectare şi evacuare a apei (desecare), recomandări pe care Apele Române le-au făcut către autorităţile responsabile prin Planurile de Management ale Riscului la inundaţii, în ciclul I (2015-2021) şi II de inundaţii (2022-2027)”, a mai transmis sursa citată.
Zonele cele mai afectate din judeţul Galaţi sunt incluse în hărţile de hazard şi de risc la inundaţii, disponibile pe site-ul www.inundatii.ro şi au fost comunicate către autorităţile locale, inclusiv în cadrul şedinţelor de instruire de la nivel judeţean pentru a fi incluse în Planurile de Apărare Locale şi Judeţene.
sursa: puterea