Peste 90% dintre gospodăriile fără acces la energie electrică au fost reconectate. Astfel, dintr-un total de 25.000 de utilizatori neconectați, au mai rămas nealimentați doar 2.232. Anunțul a fost de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja în urma vizitei făcute la centrul de comandă al Electrica (DEER – Muntenia Nord) din Galaţi.
”Am ajuns la Galaţi, la centrul de comandă al Electrica (DEER – Muntenia Nord), alături de oamenii care au coordonat acţiunile de intervenţie în teren. La finalul zilei, peste 90% dintre gospodăriile fără acces la energie electrică au fost reconectate. La nivelul zonei Galaţi, mai sunt 2.232 utilizatori nealimentaţi, dintr-un total de peste 25.000 la începutul zilei”, anunţă ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Sebastian Burduja: Echipele tehnice au lucrat absolut exemplar şi încă sunt în teren
Sebastian Burduja atrage atenția și susține că în cazuri punctuale, din raţiuni de siguranţă, instalaţiile consumatorilor nu au fost puse sub tensiune, din cauza riscurilor de incendiu sau scurtcircuit.
”Aici plouă torenţial de la orele 16, dar echipele tehnice au lucrat absolut exemplar şi încă sunt în teren. Le mulţumesc încă o dată pentru modul în care au ales să îşi facă datoria. Mâine dimineaţă munca reîncepe, de la primele ore. Mai sunt doar trei LEA 20kV afectate: Cudalbi-Pechea, Schela-SPP 22, Pechea-Cudlabi 2. Alături de conducerea tehnică şi locală a operatorului de distribuţie, am revizuit planul de intervenţie pentru ziua de mâine”, arată ministrul.
Burduja afirmă că au de atacat zonele Cudalbi, Vameş şi Costachi Negri, dar şi staţia de transformare Pechea.
Cod portocaliu de furtuni în zonele deja inundate
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis Cod Portocaliu de furtuni pentru județele Iași și Vaslui, zone care au fost deja puternic afectate de ploile în exces de la acest sfârșit de săptămână.
Cantitățile de apă care vor cădea în zona afectată de acest cod portocaliu vor depăși 30…35 l/mp, estimează meteorologii. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 25…30 l/mp.
Vezi: Localitățile vizate de avertizarea Cod Portocaliu sursa: puterea