• Thu. Sep 12th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Iranul a dat un detaliu esențial: cum va arăta atacul împotriva Israelului?

Aug 21, 2024

Perioada de aşteptare înaintea represaliilor Iranului împotriva Israelului ar putea să fie una lungă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, potrivit media de stat, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Orientul Mijlociu se pregăteşte pentru represaliile promise de Iran pentru omorârea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran pe 31 iulie. Israelul nu a confirmat, dar nici nu a negat că se află în spatele acestui omor.

‘Timpul este în favoarea noastră şi perioada de aşteptare pentru acest răspuns ar putea să fie lungă’, a spus Naini, referindu-se la represaliile împotriva Israelului. El a reiterat că ‘inamicul’ ar trebui să se aştepte la un răspuns calculat şi precis.

Liderii iranieni analizează toate circumstanţele, iar răspunsul Republicii Islamice ar putea să nu fie o repetare a operaţiunilor anterioare, a adăugat el, potrivit media de stat din Iran.

Iranul şi Hamas au acuzat Israelul de lovitura care l-a ucis Haniyeh la câteva ore după ce acesta asistase la învestirea noului preşedinte iranian, Masoud Pezeshkian.

Context regional

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza asediată s-a soldat cu 40.139 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, care nu detaliză numărul civililor şi combatanţilor ucişi.

Comunittaea internaţională se teme de izbucnirea unui război regional, deoarece Iranul şi aliatul său libanez Hazbollah se declară ”obligate să riposteze” împotriva Israelului, pe cate-l acuză de asasinarea la sfârşitul lui iulie, la Teheran a liderului politic al Hamas Ismail Haniyeh, iar la Beirut a liderului militar Hamas Fuad Shukr.

Statele Unite, Qatarul şi Egiptul sunt ţările care mediază între Israel şi Hamas în vederea obţinerii unui armistiţiu şi unui schimb de ostatici şi deţinuţi.

Egiptul cere un ”armistiţiu” în Războiul in Fâşia Gaza şi se teme de o ”extindere regională a conflictului”

Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi cere marţi un ”armistiţiu în (Fâşia) Gaza” şi avertizează împotriva unei ”extinderi regionale a războiului cu consecinţe dificil de imaginat”, în urma unei întâlniri cu secretarul de Stat american Antony Blinken, anunţă preşedinţia egipteană, relatează AFP, scrie News.ro.

Şeful diplomaţiei americane, care a venit de la Tel Aviv, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu, a fost primit de către preşeintele egiptean şi de către omologul său Badr Abdelatt la El-Alamein, în cadrul unui turneu menit să convingă beligeranţii din Fâşia Gaza să accepte un armistiţiu şi un schimb de ostatici israelieni cu deţinuţi palestinieni.

Hamasul a respins declaraţii ale preşedintelui american Joe Biden potrivit cărora mişcarea islamistă palestiniană ”dă înapoi” în negocieri în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi le-a catalogat drept o ”undă verde” dată continuării războiului israelian.

Aceste ”acuzaţii înşelătoare (…) nu reflectă poziţia reală a mişcării, care vrea să ajungă la un acord de încetare a focului”, subliniază într-un comunicat Hamasul.

Această propunere americană este o ”răsturnare faţă de ceea ce au aprobat părţile la 2 iulie” pe baza planului anunţat la 31 mai de către Joe Biden. şi o ”supunere americană faţă de noile condiţii ale teroristului Netanyahu”, denunţă marţi Hamasul.

Acest plan prevede într-o primă fază un armistiţiu de şase săptămâni, o retragere israeliană din zonele dens populate în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor răpiţi la 7 octombrie, iar într-o a doua fază o retragere totală israeliană din Fâşia Gaza.
sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *