Europa intră într-o nouă fază în zona energetică. Datele care schimbă perspectiva pentru iarna următoare
Surplusul record de gaze al Europei moştenit din iarna 2023/24 a fost în mare parte eliminat în urma unei acumulări neobişnuit de reduse de stocuri până acum în vara lui 2024, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe (GIE), citate de Reuters, informează News.ro.
Stocurile de gaze din Uniunea Europeană şi Regatul Unit au crescut cu doar 336 de terawatt-oră (TWh) începând cu 31 martie. Creştere a fost cea mai mică din 2012 şi se compară cu o creştere medie pe 10 ani de 443 TWh .
Stocurile erau încă cu 170 TWh (+20% sau +1,46 abateri standard) peste media pe 10 ani, la 12 august, dar surplusul se redusese de la 277 TWh +70% sau +2,03 abateri standard la sfârşitul iernii, pe 31 martie.
Rezultatul record din iarna trecută a asigurat că stocurile ar trebui să se acumuleze mai lent decât de obicei pentru a preveni epuizarea spaţiului de depozitare înainte de iarna anului 2024/25, dar ajustarea este acum în mare măsură finalizată.
Stocurile din UE şi Marea Britanie au totalizat 1.006 TWh pe 12 august, puţin sub cantitatea de 1.024 TWh la data corespunzătoare a anului trecut; instalaţiile de depozitare au fost pline cu puţin sub 88%, comparativ cu mai mult de 89% pline în 2023.
Preţurile contractelor futures TTF au fost în creștere
Sezonul de constituire a depozitelor de gaze al Europei se apropie de nivelul de două treimi, stocurile crescând până acum de 134 de zile, începând cu 31 martie, comparativ cu durata medie a sezonului de reumplere de 209 zile în ultimii 10 ani.
De obicei, stocarea atinge vârful în jurul datei de 27 octombrie, dar au existat variaţii considerabile, în funcţie de temperaturile de toamnă şi de preţul gazelor. Din 2011, stocurile de dinainte de iarnă au atins vârful încă de la 9 octombrie (în 2016) sau până la 13 noiembrie (în 2022), conform datelor GIE. Cu toate acestea, pe baza modelelor din ultimul deceniu, se estimează că stocarea va atinge 1.173 TWh înainte ca folosirea gazelor stocate să înceapă la sfârşitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.
Preţurile contractelor futures TTF pe termen de o lună, ajustate în funcţie de inflaţie, au fost în medie de 38 de euro pe megawat-oră (MWh) până acum în august, în creştere de la 26 de euro în februarie.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: „În foarte scurt timp, România își va îndeplini în timp record ținta de înmagazinare a gazelor naturale pentru iarna viitoare”
Potrivit datelor operative, România are înmagazinate, în prezent, 2,8 miliarde mc de gaze naturale în depozitele subterane, ceea ce reprezintă peste 88% din capacitatea totală de stocare. Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2023/2633 al Comisiei Europene (din 20 noiembrie 2023) prevede că România trebuia să aibă depozitele pline în proporție de 65% până la data de 1 iulie și de 85% până la data de 1 septembrie. Același act normativ prevede și că, la începutul perioadei de iarnă (1 noiembrie), obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale este de 90% din capacitatea de înmagazinare.
„Zilnic, România produce aproximativ 25 milioane mc de gaze naturale, consumă circa jumătate, iar alte 10 – 11 milioane mc se înmagazinează. Cum deja avem 2,8 miliarde mc de gaze naturale înmagazinate, până la atingerea țintei de 90% mai este extrem de puțin. În câteva zile ne vom îndeplini în timp record ținta trasată de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie.
Sigur că nu ne vom opri aici! Vom continua să înmagazinăm gaze naturale până vom atinge 100% din capacitatea de stocare. Cel mai probabil, așa cum am făcut și anul trecut, vom face și „supraplinul”, trecând peste nivelul de 100%. Pentru cei care nu cunosc detaliile tehnice, este ca atunci când facem plinul la mașină și umplem rezervorul până la bușon. Aceste rezerve vor fi deosebit de importante, mai ales dacă ne așteaptă o iarnă mai grea decât de obicei.
Este o veste bună mai ales în actualul context, al agresiunii Moscovei împotriva Ucrainei, țară prin care tranzita majoritatea gazului rusesc exportat în Europa. Mai mult, Kievul a anunțat că nu va mai prelungi contractul de tranzit al gazelor rusești pe terioriul său, ceea ce face și mai importantă stocarea gazelor naturale pentru iarnă, atât pentru noi, cât și pentru onorarea eventualelor solicitări de sprijin din partea fraților noștri de dincolo de Prut.
De altfel, deja am început să lucrăm la elaborarea Hotărârii de Guvern ce vizează măsurile privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului electroenergetic național, precum și măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale acestui sistem în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Ca orice bun gospodar, și noi, la Ministerul Energiei, ne facem vara sanie, ca să trecem iarna cu bine”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.
sursa: stiripesurse.ro