• Mon. Jul 22nd, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Portret inedit cu Regele Charles. Camilla a transmis un mesaj

Jun 30, 2024

Palatul Buckingham a publicat un portret inedit al regelui Charles al III-lea, dezvăluit publicului cu ocazia Zilei Forțelor Armate Britanice (29 iunie). Regina Camilla a împărtășit, cu acest prilej, un mesaj special în care le mulțumește veteranilor, membrilor forțelor armate și familiilor lor pentru serviciul credincios.

Charles a mai apărut într-un alt portret dezvelit în mai

Portretul, realizat de Hugo Burnand, cunoscut pentru numeroasele sale portrete oficiale ale familiei regale, îl arată pe rege în uniformă militară, purtând medaliile sale și o sabie ceremonială. Hugo Burnand a fost, de asemenea, fotograful nunții lui Charles și Camilla în 2005 și a realizat primul portret oficial al regelui, anul trecut, conform revistei People.

Acesta este primul portret oficial al monarhului de la anunțul că suferă de cancer, diagnostic dezvăluit la începutul acestui an. În luna mai, o pictură realizată de Jonathan Yeo, care îl înfățișează pe rege în uniforma Gărzilor Galeze, a fost dezvelită. Charles poartă această uniformă din 1975, când a fost numit colonel și comandant al regimentului.

În februarie, la nouă luni după încoronarea sa în mai 2023, palatul a anunțat că regele suferă de cancer, diagnosticat după o operație la prostată în ianuarie. Detaliile despre natura și stadiul bolii nu au fost precizate.

Regele Charles al III-lea și-a reluat activitățile publice în aprilie, participând la comemorarea debarcării Aliaților în Normandia și la parada Trooping the Colour, care marchează ziua sa de naștere.

Mesajul Reginei pentru veterani

Videoclipul postat de regina Camilla prin care le mulțumește veteranilor, celor care servesc în forțele armate și familiilor lor pentru serviciul credincios a fost filmat în Morning Room de la Clarence House. Videoclipul o arată pe Regina Camilla, în vârstă de 76 de ani, purtând broșa Royal Lancers, specifică regimentului în care a servit tatăl ei ca și comandant.

Pe masa de lângă ea se vede o fotografie a regelui Charles făcută în grădina de la Clarence House, în care poartă uniforma Royal Navy, ca amiral al flotei și o lata a părinților ei, maiorul Bruce Shand și Rosalind Cubitt, la biserica St. Paul’s din Knightsbridge, Londra, în ziua nunții lor, în ianuarie 1946.

Regina Camilla a transmis cu ocazia Zilei Forțelor Armate Britanice că: „Sunt profund onorat să mă alătur tuturor de Ziua Forțelor Armate. Fie în această țară, fie în străinătate, sărbătorim serviciul bărbaților și femeilor din armata noastră și vă mulțumim tuturor pentru tot ceea ce faceți pentru a proteja această țară. Ne amintim și de cei care au făcut sacrificiul suprem în căutarea stabilității și a păcii în întreaga lume”.

camilla si charles

Sursa foto Facebook
sursa:evz.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *