• Fri. Jun 2nd, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

O prevedere din Legile Educației permite rectorilor să privatizeze universitățile de stat – USR argumentează acuzațiile

May 16, 2023
0 0
Read Time:3 Minute, 24 Second

Termenul 22 mai pentru votul final din Senat asupra legii educației este îngrozitor și abuziv, spune senatorul USR Ștefan Pălărie. El critică, pe de altă parte, o “aberație” din legea învățământului superior, care le-ar permite rectorilor, în opinia sa, să privatizeze universitățile.

Legea educației ar urma să primească votul final la Senat pe 22 mai.

Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ, a spus la RFI că termenul e prea scurt: “Este un termen îngrozitor, abuziv, care nu are nici o justificare. Noi nu înțelegem de ce, după ce avem 500 de pagini de text legislativ și alte câteva bune sute de pagini de amendamente, am avea un termen atât de scurt. Este o mizerie faptul că s-a dat ca termen limită de depunere a amendamentelor ziua de duminică. Asta înseamnă că toți consilierii juridici și toți parlamentarii au trebuit să lucreze aproape zi lumină, ca să termine ieri, până la miezul nopții, ultimele amendamente depuse. Și să nu uităm, avem patru zile pentru dezbateri. Pare că ori se fac lucrurile noaptea, ca hoții ori repede înainte, ca să nu fie cu băgare de seamă din partea publicului”.

Senatorul USR atrage atenția asupra unui “blat” în privința legii educației: “Pe mine mă îngrijorează, personal, extrem de mult, forma care a ajuns la Senat a legii. Legea aceasta, de la forma Guvernului, care și așa era dezastru, noi am contestat-o încă din vara anului trecut, a ajuns să fie nu mai rea, ci mai nocivă, mai toxică, deci nu e vorba de forme mai proaste, ci forme mai rele, distructive. S-a ajuns la această formă mai rea, pentru că a existat un blat permanent între partide, între PSD și PNL. Eu am participat aproape zilnic la dezbaterile din Camera Deputaților și am văzut mecanismul ăsta: după câteva ore de dezbatere în fața camerelor de luat vederi și în ședințe de comisii, ședința era suspendată și se muta între deputații PSD, PNL și doamna Ligia Deca, în biroul președintei de ședință, iar acolo se discutau, se organizau următoarele amendamente”.

Ștefan Pălărie critică, între altele, un amendament la legea învățământului superior: “Am văzut aberații, cel puțin la legea învățământului superior, precum cea care permite pe viitor rectorilor să privatizeze universitățile, să cumpere firme la suprapreț, să înființeze firme noi și să dispună după bunul plac de patrimoniul universității, care inclusiv a fost finanțat din bani publici, despre asta vorbim, vorbim despre o formă în care e clar că nu-i mai interesează reforma educației, ci mai degrabă vor să împartă hălci din ceea ce înseamnă banii educației către grupuri de interese și aici eu vreau să-i adresez o întrebare doamnei ministru Ligia Deca, o întrebare publică: doamna ministru girează aceste aberații sau se distanțează, se dezice de ele?

Pentru că dacă se dezice, eu aștept o poziție publică, să ne spună că modificările avute pe lege sunt îngrozitoare și Ministerul Educației nu le susține (…). Ce mă tulbură pe mine este că privitor la învățământul universitar, noi să nu uităm, avem în continuare ditamai profesorii și ditamai doctorii universitari, care predau astăzi la cursuri studenților după dictare, iar apoi, le cer studenților să le cumpere cărțile pe care acești profesori le-au scris. Este învățământ medieval în secolul 21 universitar. Să nu uităm că majoritatea cercetării academice din România este o mizerie inutilă, inaplicabilă și neoperabilă, nefolosibilă pentru economie și pentru dezvoltare. Cu toate astea, care e preocuparea PSD și PNL? Nu dezvoltarea, nu performanța academică.

Preocuparea lor este patrimoniul universităților, ce se întâmplă când acestea se dizolvă, ce se întâmplă când o universitate vrea să facă o firmă. Problema asta este extrem de gravă, seamănă foarte mult pe de o parte, cu faimoasele firme municipale ale doamnei Gabriela Firea, pentru că atunci când tu înființezi firme, ce poți să faci? Păi, poți să angajezi pe cine vrei, cu ce salariu vrei, poți în felul acesta să opacizezi, față de legea transparenței publice, orice informație și ajungi să rupi bucăți pentru tine și familia ta, ca rector și pentru acoliții și prietenii tăi. Lucrul acesta este inacceptabil”.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *