June 27, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Bogdan Aurescu: România și românii primesc o binemeritată recunoaștere și apreciere

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 12 Second

Ministrul de externe Bogdan Aurescu spune că Premiul European Carol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți, decernat sâmbătă președintelui Klaus Iohannis, reprezintă „o binemeritată recunoaștere și apreciere la nivel internațional” pentru România și români și se declară „onorat” că a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe șeful statului la ceremonie, scrie digi24.ro

 

 

Preşedintele Klaus Iohannis a primit sâmbătă Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi, într-o ceremonie care a avut loc la Hof, în Germania. „UE este unită în jurul valorilor sale fondatoare în care România şi românii cred cu toată puterea: libertate, democraţie, stat de drept, solidaritate, cooperare şi respect reciproc”, a spus președintele în discursul rostit după decernarea premiului.

„România și românii primesc, în acest fel, o binemeritată recunoaștere și apreciere la nivel internațional pentru poziția lor pro-europeană constantă și pentru susținerea fermă a valorilor europene. Onorat să fiu prezentă în delegația condusă de președintele Klaus Iohannis cu această ocazie foarte importantă”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.

Asociația Germanilor Sudeți a decis în anul 2020 să acorde acest premiu președintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește înțelegerea și cooperarea dintre popoarele și țările Europei Centrale. Ceremonia nu a putut fi organizată atunci, din cauza pandemiei COVID, așa că a fost reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătorește și Ziua Germanilor Sudeți, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..