Ucraina reacționează dur după refuzul SUA de a livra rachete Kievului: Victoria împotriva Rusiei este „puțin probabilă”
2 min read
Victoria Ucrainei împotriva Rusiei este „puțin probabilă” dacă Statele Unite nu livrează sisteme de artilerie cu rază lungă de acțiune, a declarat luni Oleksii Arestovici, consilier al președintelui ucrainean Volodimit Zelenski. Președintele american Joe Biden a anunțat că SUA nu vor trimite în Ucraina rachete care pot ajunge în Rusia, scrie digi24.ro
Sistemele cu rază lungă de acțiune sunt „esențiale pentru soarta Ucrainei și independența ei”, a declarat consilierul prezidențial Oleksii Arestovici pentru CNN.
Oficiali americani au declarat săptămâna trecută că au primit o cerere din partea Ucrainei de a-i livra sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS), care pot lovi ținte la distanță de până la 300 de kilometri.
Chiar și un număr mic de astfel de sisteme – 20 – ar putea „înclina balanța” în conflictul cu Rusia, a spus Arestovici, adăugând că astfel ucrainenii s-ar putea apăra împotriva atacurilor de la mare distanță ale rușilor.
„Fără MLRS, am putea probabil să stabilizăm linia frontului. Dar vom privi cum pierdem Hersonul, Luganskul, Donețkul și părți din regiunea Zaporojie”, a mai afirmat Oleksii Arestovici.
A înarma Ucraina cu rachete cu rază lungă de acțiune a ridicat îngrijorări în Occident că ar putea fi folosite pentru a ataca ținte pe teritoriul Rusiei, ceea ce ar putea duce la escaladarea conflictului.
Referitor la aceste îngrijorări, Arestovici a declarat la CNN că Ucraina va folosi armele doar pentru a-și păara teritoriul, nu pentru a ataca Rusia, scrie digi24.ro
sursa foto – digi24.ro