Defrişările din pădurea amazoniană din Brazilia au atins niveluri record pentru luna februarie, au arătat vineri date preliminare guvernamentale, în timp ce un studiu ştiinţific a atras atenţia că jungla se apropie de un moment critic dincolo de care nu se va mai putea autosusţine, informează Reuters, conform stiripesurse.ro
Suprafaţa despădurită în regiune a atins 199 de kilometri pătraţi în februarie, în creştere cu 62% comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional pentru Cercetări Spaţiale (INPE).
Acesta este cel mai ridicat nivel pentru luna februarie de la debutul înregistrării acestor date, în 2015/2016 şi urmează unui record lunar similar din ianuarie.
În primele două luni ale anului, distrugerile au fost de trei ori mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021. Aproximativ 629 de kilometri pătraţi au fost despăduriţi, o suprafaţă aproximativ egală cu cea a oraşului american Chicago.
Brazilia găzduieşte circa 60% din Amazonia unde se află cea mai mare pădure tropicală din lume, o cărei conservare este vitală pentru frânarea schimbărilor climatice catastrofale datorită vastei cantităţi de gaze cu efect de seră pe care o absoarbe.
Defrişările din Brazilia au înregistrat o creştere de la venirea la putere a preşedintelui de dreapta, Jair Bolsonaro, în 2019, şi au pus în pericol conservarea mediului pe considerentul că o agricultură mai comercială şi mineritul în zonele protejate ar ajuta la scoaterea din sărăcie a Amazoniei.
Biroul lui Bolsonaro şi Ministerul Mediului nu au răspuns imediat vineri solicitărilor de a comenta pe marginea acestor date, scrie stiripesurse.ro
Oamenii de ştiinţă se tem că distrugerea pădurilor împinge Amazonia spre un punct de cotitură, după care jungla se va usca şi va deveni savană, eliberând cantităţi uriaşe de gaze cu efect de seră.
Sursa foto: stiripesurse.ro