Sursa foto – stiripesurse
Societatea Nord Stream 2 AG, o firmă cu sediul în cantonul elveţian Zug, s-a declarat în insolvenţă iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi, a declarat marţi responsabilul economic cantonal Silvia Thalmann-Gut, informează AFP.
“Am fost informaţi astăzi (marţi) că această societatea nu mai poate funcţiona…a fost nevoită să se declare în insolvenţă iar angajaţii au primit înştiinţarea de concediere”, a explicat Silvia Thalmann-Gut pentru postul public de televiziune SRF. Societatea nu a putut pune în practică un plan social “pentru că este insolvabilă”, a precizat responsabilul cantonal.
Nord Stream 2 AG este compania care a gestionează gazoductul Nord Stream 2 şi săptămâna trecută a fost sancţionată de SUA, după ce Rusia a recunoscut independenţa celor două provincii separatiste din estul Ucrainei.
Nord Stream 2 AG este înregistrată în Elveţia dar este deţinută de grupul energetic rus Gazprom. Gigantul rus a plătit jumătate din costurile construirii conductei Nord Stream 2, estimate la 11 miliarde de dolari, iar cealaltă jumătate de partenerii din acest proiect: Shell, OMV, Engie, Uniper şi Wintershall DEA.
După invadarea Ucrainei de către Rusia mai multe companii importante, inclusiv o serie de mari companii petroliere, au anunţat că îşi vor vinde operaţiunile din Rusia. Printre aceste companii se numără şi Shell care a anunţat că nu va mai fi implicată în Nord Stream 2… citește INTEGRAL aici
