Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a celor 9 agenți de poliție de la secția 16, acuzați de lipsire de liberate, tortură, complicitate la tortură, purtare abuzivă și fals intelectual.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dintre cei nouă inculpați, unul este cercetat în stare de arest preventiv, doi în stare de arest la domiciliu, iar ceilalți șase sub măsura controlului judiciar, conform Mediafax.
Conform procurorilor, în 1 septembrie 2020, cei nouă polițiști făceau parte dintr-un filtru organizat în zona străzii Calea Șerban Vodă din București, context în care au fost abordați de persoanele vătămate, care le-au adresat reproșuri cu privire la nepurtarea măștilor de protecție.
În scopul pedepsirii uneia dintre persoanele vătămate pentru reproșurile adresate, șase dintre inculpați, având asupra lor armament, au lipsit-o de libertate, încătușând-o și transportând-o pe un teren viran situat la periferia sectorului 4.
Aici, trei dintre inculpați au bătut timp de aproximativ 30 de minute victima cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor. În tot acest timp, trei dintre agenții de poliție „au urmărit impasibili agresiunile la care persoana vătămată era supusă de către colegii lor, neintervenind pentru oprirea acestora”.
Totodată, unul dintre inculpați a supus persoana vătămată unor tratamente degradante…citeste INTEGRAL aici