• Fri. Jun 9th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Gică Hagi dă o nouă lovitură în Liga I – dispare clubul Viitorul și revine la o echipă de tradiție în fotbalul românesc

Jun 21, 2021
0 0
Read Time:57 Second

Gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon urmând să se numească Farul Constanţa şi să fie condusă de antrenorul Gheorghe Hagi, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele noii entităţi, Gheorghe Popescu, arată Agerpres

 

“Pentru mine este un moment extrem de emoţionant. Într-o ţară în care toată lumea se dezbină, iată că sunt şi oameni care doresc să se unească. Cred că această fuziune între cele mai importante două branduri din sportul dobrogean este cea mai importantă mişcare sportivă din istorie. Azi sunt aici în calitate de preşedinte al clubului Farul Constanţa, iar acest eveniment pentru mine are o dublă însemnătate, o dată fuziunea acestor două branduri şi doi întoarcerea pe banca tehnică a lui Gică Hagi. Echipa care ne va reprezenta în Liga I va fi Farul, apoi toate echipele de juniori se vor numi Farul. Separat va fi doar Academia Gheorghe Hagi, care se va ocupa de copiii între 8 şi 18 ani. Iar toţi jucătorii care fac parte din Academia Gheorghe Hagi sunt în pepiniera clubului Farul Constanţa”, a spus Popescu.

Sursa: stiripesurse

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *