October 23, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Au fost salvate cele 12 persoane surprinse de viitură în Nereju

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 23 Second

Misiunea de salvare a celor 12 persoane izolate, surprinse de creșterea râului Zăbala, din Județul Vrancea s-a finalizat cu succes, intervenția bazându-se pe mai multe efective de intervenție în situații de urgență.

Odată cu reluarea acțiunii de extragere a persoanelor izolate, în această dimineață, forțele de intervenție au fost suplimentate. Alături de pompierii militari, pompierii voluntari, salvamontiști și jandarmi din județul Vrancea au fost trimise două echipe de salvatori montani din Covasna si Bacău în vederea sprijinirii eforturilor de salvare a persoanelor blocate pe insulă.

Date fiind condițiile periculoase din zonă reprezentate de precipitații continue, debit crescut și resturi de materiale aduse de ape care puteau pune în pericol atât viața salvatorilor cât și a persoanelor izolate, misiunea de salvare s-a putut realiza doar prin sistem de tiroliană.

Totodată, prin prisma aceluiași considerent, strâns legat de realizarea misiunii de evacuare, în siguranță, fără riscuri și fără a pune în pericol viețile celor implicați, extragerea persoanelor izolate cu ajutorul bărcilor sau elicopterelor aflate în dotare nu putea fi realizată, din pricina condițiilor meteorologice nefavorabile și a zonei muntoase greu accesibile cu vizibilitate redusă.

La acest moment, cele 12 persoane au fost evacuate, extrase din zona de pericol și nu prezintă probleme medicale.

Reamintim faptul că ieri, 18 iunie 2021, în localitatea Nereju din jud. Vrancea, 12 muncitori care efectuau lucrări, au fost surprinși de creșterea râului și s-au refugiat într-un vagon remorcă. Date fiind condițiile meteo periculoase, intervenția salvatorilor în extragerea persoanelor izolate pe o insulă nu s-a putut realiza iar pe timpul nopții au rămas în supraveghere voluntari și cadre ISU, misiunea fiind reluată astăzi de dimineață, în zori.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).