august 4, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

5 persoane au fost reținute, după violențele din Harghita

0 0
1 min read
0 0
Read Time:38 Second

Urmare a evenimentului privind scandalul produs în zona Pieței Agroalimentare din municipiul Toplița, la data de 20 iunie a.c., în care au fost implicate mai multe persoane, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita face următoarele precizări:

„În urma documentării cauzei, prin administrarea probatoriului realizat până la acest moment, față de 5 persoane despre care există date și indicii rezonabile privind participarea la săvârșirea faptelor de natură penală menționate, a fost luată măsura reținerii pentru următoarele 24 de ore.

Cei 5 sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii publice și distrugerea unor autoturisme ce aparțineau „rivalilor”.

Astfel, la date de 21 iunie a.c., aceștia urmează să fie prezentați Instanței, prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, cu propunerea de arestare preventivă”.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).