iunie 13, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Studenții se opun pensionării profesorilor la 70 de ani

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 33 Second

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică intenţia Guvernului de a introduce posibilitatea prelungirii calităţii de titular până la 70 de ani pentru cadrele didactice din învăţământul superior la latitudinea exclusivă a dascălului, conform proiectului de lege aprobat de Guvern, şi solicită Parlamentului eliminarea acestei prevederi „lipsite de orice beneficiu pentru studenţii din România”.

Principala nemulțumire este că tinerii vor avea acces mai greu la cariera didactică universitară.

„Limita de vârstă de 65 de ani încurajează, în primul rând, accesul tinerilor la cariera didactică universitară. Modernizarea universităţilor se face, fără îndoială, şi prin deschiderea carierei în învăţământul superior pentru tinerii cu rezultate”, susţin reprezentanţii studenţilor.

Reprezentanţii studenţilor afirmă că, într-un comunicat de presă transmis joi, că în prezent, toate cadrele didactice din învăţământul superior ar trebui să se pensioneze la vârsta de 65 de ani, astfel cum era prevăzut iniţial în Legea educaţiei naţionale.

„Instituirea acestei limite presupune faptul că acele cadre didactice care doresc să continue să predea studenţilor şi care, astfel, îşi îndeplinesc misiunea şi vocaţia de a transmite cunoaştere şi după această vârstă o pot face în continuare, în regim de plata cu ora, fără a menţine calitatea de titular în învăţământ. Această regulă nu lasă loc de excepţiile introduse în art. 289 din Legea educaţiei naţionale, care prevede criterii generale privind „criteriile de performanţă profesională şi a situaţiei financiare”, a căror interpretare poate fi îndoielnică. Ne punem, astfel, întrebarea retorică: Dacă o universitate nu prelungeşte calitatea de titular pentru un cadru didactic pentru că nu ar respecta criteriile de performanţă profesională, de ce mai este acel cadru didactic titular la momentul analizei? În această ecuaţie cel rămas ignorat este studentul, în lipsa unor acţiuni privind formarea continuă de calitate a cadrelor didactice, astfel încât să se asigure îmbunătăţirea metodelor de predare, integrarea noilor tehnologii, şi, ca un corolar, respectarea învăţământului centrat pe student…citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).