iunie 24, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Intervenție de 8 ore pentru salvarea unui câine izolat pe malul unui râu din Maramureș

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 33 Second

Un câine care a rămas izolat pe malul unui râu din județul Maramureș și la care se putea ajunge doar prin apă a fost salvat luni de salvamontiștii din Maramureș. Intervenția a durat mai bine de 8 ore.

Salvamontiștii din Maramureș au fost sesizați luni dimineața de o femeie că pe Valea Vaserului un câine este izolat pe malul unui râu, unde nu se putea ajunge din cauza accesului dificil și a debitului mare de apă. Acesta era hrănit de turiștii aflați în mocăniță, care îi aruncau mâncare peste apă, potrivit mediafax.ro.

„Verificând informația cu cei care lucrează în zonă ni s-a confirmat faptul că într-adevăr câinele este izolat într-o zonă în care nu există posibilitatea de a ajunge decât prin apă. În urma analizei situației s-a decis intervenția de urgență (datorită atenționărilor meteo care anunțau ploi în următoarele zile existând riscul creșterii debitului de apă)”, a informat Salvamont Maramureș.

În misiune au plecat salvatorii montani voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș din formatia Vișeu.

Intervenția a durat mai bine de 8 ore, timp în care salvatorii au parcurs peste 16 kilometri atât motorizat, cât și la pas, intrând în apă, legați și asigurați în corzi, dat fiind debitul crescut al apei și problemelor cauzate de bolovanii și crengile din râu.

Până la urmă câinele a fost extras din zona în care se afla de mai mult timp.

Câine este bine și a fost dus în Vișeu, acasă la unul dintre salvatori, până în momentul în care va fi preluat de femeia care a făcut sesizarea și care și-a exprimat dorința de a adopta câinele.

„Și pentru că intervenția s-a desfășurat în zona Paltin, iar câinele avea nevoie de un nume salvatorii i-au pus numele… simplu…Paltin”, au mai transmis salvamontiștii din Maramureș pe Facebook, unde au postat și imagini din timpul acțiunii.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).