iunie 24, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Carambol cu 6 mașini în Iași: 7 persoane rănite, printre care doi copii în vârstă de 4 și 7 ani

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 9 Second

Şase maşini au fost implicate, vineri, într-un accident rutier produs pe Bulevardul Independenţei din municipiul Iaşi, în urma evenimentului şapte persoane suferind răni uşoare.

„În această după-amiază, am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Independenţei din municipiul Iaşi a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că în accident au fost implicate şase autoturisme, iar în urma impactului dintre acestea mai multe persoane au fost rănite. Toţi conducătorii auto implicaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Ioana Bîlea.

Potrivit reprezentanţilor SMURD, şapte persoane au fost rănite, printre acestea aflându-se şi doi copii în vârstă de 7, respectiv 4 ani.

„Cei doi minori au fost duşi cu o ambulanţă tip B2 la Spitalul ‘Sf. Maria’ Iaşi, unul cu atac de panică şi celălalt cu contuzii minore. Două femei în vârstă de 34, respectiv 57 de ani cu contuzii minore au fost dirijate la Spitalul ‘Sf. Spiridon’ de către o ambulanţă tip B2 şi SMURD TIM. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital”, a precizat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).