iunie 14, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Dâmbovița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 21 Second

În perioada 8-9 mai a.c., polițiștii dâmbovițeni au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2, acționând în sistem integrat cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe raza întregului județ, în cele două zile, au fost organizate 57 de acțiuni punctuale, fiind efectuate verificări în zonele unde se formează aglomerări de persoane, în societăți comerciale, restaurante, terase și mijloace de transport persoane.

Au fost legitimate peste 3.300 de persoane, au fost controlate 200 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 41 de operatori autorizați/transportatori.

De asemenea, polițiștii de la rutieră au oprit în trafic, pentru control, 362 mijloace de transport persoane, dintre care 91 au fost autovehicule destinate transportului public în comun.

Totodată, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii au aplicat 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.500 de lei.

Exemplu:

La data de 9 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza satului Glod, într-un imobil, este organizată o petrecere la care participă mai multe persoane.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că două persoane au organizat un eveniment privat, încălcând măsurile impuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Organizatorii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, fiecare, iar participanții, respectiv 42 de persoane, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, fiecare.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).