iunie 14, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Coaliția a respins recunoștința față de eroii-martiri și luptătorii din Revoluție, precum și condamnările politice din perioada comunistă

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 16 Second

Deputaţii au respins, marţi, 25 de proiecte de lege şi propuneri legislative, printre acestea fiind unul referitor introducerea scrutinului uninominal majoritar într-o singură etapă.

Deputaţii au mai respins o propunere legislativă care avea ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.254/2013, în sensul stabilirii obligaţiei deţinuţilor să muncească, să participe la cursuri de pregătire şcolară ori să urmeze demersurile identificate de specialiştii din penitenciare în ceea ce priveşte problemele legate de consumul de alcool, droguri, ori dacă au fost condamnaţi în urma săvârşirii de infracţiuni sexuale şi/sau violenţă.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, totodată, un proiect de lege de completare a Legii nr.341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii – martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Iniţiativa legislativă avea ca obiect de reglementare introducerea unei noi categorii de revoluţionari, alături de cele existente, respectiv cea a participanţilor la revoltele minerilor din Valea Jiului din anul 1977 şi din Motru din anul 1981.

A mai primit vot de respingere propunerea legislativă care avea ca obiect de reglementare modificarea şi Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul precizării exprese că despăgubirile se acordă atât pentru bunurile imobile, cât şi pentru cele mobile…citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).