iunie 14, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Familia Regală a sărbătorit 9 Mai în Satul Regal de la Săvârşin alături de vizitatori

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 23 Second

Familia Regală a sărbătorit Ziua Europei la Săvârşin, unde duminică au fost organizate evenimente cu public, iar numeroşi vizitatori din toată ţara au fost prezenţi, dornici să vadă Castelul Săvârşin, parcul care îl înconjoară sau Muzeul Automobilului, unde sunt expuse vehicule ale Regelui Mihai I.

Principalul eveniment prin care a fost marcată Ziua Europei a fost organizat cu ajutorul copiilor, pentru că elevi de la zece şcoli din judeţ au participat la un atelier de creaţie în Satul Regal. Fiecare şcoală a reprezentat o ţară membră UE şi a prezentat aspecte din tradiţiile şi cultura ţării respective sau obiceiurile culinare.

Zeci de copii au dansat apoi pe o scenă amenajată în Satul Regal, în costume populare ale ţărilor pe care le-au reprezentat.

Gazda evenimentului, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a vizitat standurile elevilor şi a urmărit din public spectacolele de muzică şi dans ale acestora. Majestatea Sa Margareta a fost însoţită de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, relateaz Agerpres.

În încheierea manifestărilor, Majestatea Sa Margareta a oferit diplome de participare şcolilor şi cluburilor de copii prezente la evenimentul dedicat Zilei Europei.

„Acest loc a fost iubit de tatăl meu şi de sora mea, care este aici lângă noi. Văzând ce s-a întâmplat astăzi, m-am gândit că este exact cum trebuie să fie Săvârşin. Cu oameni din toată ţara, cu tineret, profesoare dedicate şi le mulţumesc tuturor care au organizat acest eveniment. Nu am cuvinte destul de frumoase să mulţumesc pentru tot ce s-a întâmplat şi sper că se va repeta în timp, va fi o competiţie cu Bucureştiul şi pentru data de 10 Mai, vedem cine va câştiga”, a declarat Custodele Coroanei.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).