aprilie 15, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

BRAILA: ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 47 Second

Poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, poliţişti locali, alături de celelalte instituții cu atribuții de control au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.

Astfel, au fost desfăşurate 18 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

În intervalul orar 23.00 – 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 15 de societăți comerciale, au legitimat 1.145 de persoane și au controlat 154 de vehicule, 57 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 71 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 17.000 de lei.

Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 21 persoane, dintre care 4 șoferi și 17 pasageri, valoarea amenzilor fiind de 2.000 de lei.

Totodată, 29 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.250 de lei.

Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Facem apel către cetăţeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur!

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).