Sindicatul actorilor greci (SEI) a anunţat că a primit în ultimele săptămâni sute de denunţuri vizându-l pe Dimitris Lignadis, un regizor şi actor renumit, precum şi alte personalităţi ale teatrului. Luni, Spyros Bibilas, preşedintele SEI, a depus la parchetul din Atena elemente ale acestui dosar în urma deschiderii unei anchete judiciare asupra acestor alegaţii, potrivit unei surse judiciare.
Parchetul din capitala Greciei a dispus luni şi o anchetă asupra articolelor publicate în media care evocă violenţe sexuale asupra unor migranţi minori neînsoţiţi, care ar fi urmat cursuri de teatru cu Dimitris Lignadis.