Bătălia pe funcţii în PNL: Orban, suspectat că vrea să-şi instaleze camarila în Cabinetul Cîţu (surse)
2 min read

Potrivit unor surse din PNL, partidul începe să vuiască la vestea că Ludovic Orban ar vrea să-şi impună oamenii în câteva ministere-cheie. Primul ar fi Ministerul Finanţelor Publice, unde Orban l-ar vrea pe Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului. Ionel Dancă a fost pus coordonator al programului de guvernare, ceea ce întăreşte temerile în partid că acesta ar putea fi propulsat la Finanţe.
Alţi apropiaţi ai lui Orban „pândesc” funcţii în Guvern, potrivit surselor din PNL. Ion Ştefan, ministrul „Grindă”, ar dori să continue la Dezvoltare. Portofolii în Guvern vizează şi Virgil Guran, fostul consilier al lui Orban, şi deputatul Dan Vîlceanu, care îşi fac deja campanie în interiorul partidului. Organizaţia condusă de Vîlceanu, PNL Golj, a fost penultima pe ţară la alegerile parlamentare, ceea ce, teoretic, i-ar reduce acestuia şansele să prindă un loc în Guvern.
Un loc în Guvern ar viza şi deputatul Laurenţiu Leoreanu, fost primar al municipiului Roman, fost susţinător al Elenei Udrea în 2014. La alegerile locale a fost la un pas să candideze din nou la Primăria Roman.
sursa:stiripesurse