noiembrie 26, 2020

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Detalii DRAMATICE de la Neamț: Medicul și-a riscat propria viață pentru a salva un pacient

1 min read
Read Time:53 Second
medici
Medicul de gardă de la ATI Piatra Neamț a încercat să salveze un pacient internat în momentul incendiului, iar acum ambii din în stare critică, a declarat directorul Spitalului Județean Piatra Neamț, Lucian Micu, informează Mediafax.

Lucian Micu, directorul Spitalului Județean Piatra Neamț, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în incendiul de la ATI au murit șapte oameni, iar alți doi, între care un medic și un pacient sunt în stare critică.

„Ce vă pot spune la acest moment este că șapte pacienți sunt decedați din Secția ATI, unul se află în stare critică și încă un cadru medical, care a încercat să salveze acest pacient, este în stare critică. Domnul director medical este deja la spital, eu sunt pe drum. (…) Vreau să îi asigur pe toți aparținătorii și pe ceilalți pacienți din spital că situația este sub control în celelalte secții. Incendiul este stins”, a spus Micu.

Medicul, care era de gardă în momentul izbucnirii incendiului, este transportat spre Centrul de Mari Arși de la Iași. Acesta ar avea arsuri pe aproape tot corpul.

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).