„Cei de la terapie intensivă sunt critici și mai sunt pacienții intermediari. Aici e riscul cel mai mare. Dacă depășim foarte mare de cazuri e un număr care ajunge la ATI. Noi nu trebuie să ajungem aici. (…) Oricât am încerca și acolo se epuizează resurssa umană”, a spus Ludovic Orban, la Digi24. El a explicat ulterior că în mai multe județe numărul paturilor la terapie intensivă a fost crescut.
În paralel, anunță premierul, piețele agroalimentare închise vor fi oprite din funcționare, după ce au fost identificate nereguli. În privința piețelor deschise aici se vor lua măsuri mult mai aspre.
„Piețe agroalimentare închise. E vorba de piețe închise. La Piața Obor din Capitală, de exemplu, au fost făcute controale și pur și simplu nu se respectă regulile. Chiar sunt evidențiate o rată mare de răspândire a piețelor. În piață mergi cu numerar. Piețele în aer liber rămân deschise, dar cu măsuri foarte stricte.
Măsurile vor fi aplicate 30 de zile, dar urmărim eficacitatea lor. Sper să nu mai fie alte măsuri. Pot să vă zic și lucruri bune: 97% din oameni respectă regulile, poartă măști pe stradă… Asta este soluția! Oamenii să se protejeze.
100% să eviți nu poți. Nu poți elimina interacțiunile în familie. Inclusiv eu am un astfel de caz în familie. Trebuie să renuțăm la contactul apropiat. Așa suntem noi, mai calzi, dar trebuie să ne oprim”, a declarat Orban la Digi24.
sursa:stiripesurse
