noiembrie 25, 2020

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

VIDEO – Revolte pe străzile din Israel, generate de restricții: Ultrareligioşii au atacat poliția cu pietre și artificii

2 min read
Read Time:1 Minute, 30 Second

Poliţia din Israel s-a ciocnit cu evrei ultrareligioşi în mai multe oraşe din cauza nerespectării regulilor de izolare pentru combaterea pandemiei de COVID-19, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit DPA. Imaginile cu evenimente cu număr mare de persoane organizate în sectoarele ultrareligioase au scandalizat celelalte părţi din populaţie. Responsabilul cu lupta împotriva pandemiei, Ronni Gamzu, a declarat săptămâna trecută că 40% din toate noile infecţii cu coronavirus sunt în comunitatea ultrareligioasă.

Poliţia din oraşul Modiin Illit a încercat să-i disperseze pe credincioşii care s-au adunat marţi seară la o sinagogă ce ar fi trebuit să fie închisă, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii.

Poliţia a mai precizat că, după ce a cerut ca toată lumea să părăsească zona, au apărut alte sute de localnici, iar forţele de ordine au fost atacate cu pietre şi artificii. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, patru oameni ai legii au fost răniţi, iar şapte suspecţi au fost arestaţi.

Într-o înregistrare video făcută publică de poliţie se văd mulţimi ample de localnici cântând şi strigând la poliţie, precum şi explozia unor artificii.

La Ierusalim, poliţia a arestat 17 suspecţi acuzaţi că au aruncat cu pietre şi bare de metal în forţele de ordine.

La Bnei Brak, un oraş ultrareligios din apropiere de Tel Aviv, poliţia a precizat că a închis 12 sinagogi după ce a dispersat zeci de persoane adunate acolo în ciuda interdicţiilor. La una dintre adunări, a fost identificată o persoană infectată cu COVID-19.

În urma unor recorduri ale infecţiilor zilnice cu coronavirus, Israelul a intrat în a doua izolare naţională la 18 septembrie pe durata de trei săptămâni a sezonului de vacanţă început odată cu Noul An Evreiesc.

Serviciile religioase sunt permise numai în exterior, cu un maximum de 20 de persoane.

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).