ianuarie 16, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Pandemia îi afectează și pe cei mai bogați – Cel mai mare producător de petrol european raportează primul deficit din ultimul sfert de secol

1 min read
Read Time:1 Minute, 3 Second

Norvegia, cel mai mare producător de petrol din Europa de vest, a raportat primul deficit public din ultimii 25 de ani. Declinul a ajuns în T2 la 8 miliarde de euro, după ce autorităţile înregistraseră în primele trei luni ale anului un surplus de 2 miliarde de euro, potrivit Rappler citat de Mediafax.

Ţara scandinavă spune că rezultatele se datorează în mare parte dividendelor scăzute şi veniturilor tot mai mici din petrol şi taxe. Între timp, cheltuielile au crescut în ideea de a atenua efectele economice ale pandemiei, fiind alimentate de beneficiile mari de şomaj.

„Sectorul public a protejat, aşadar, sectorul privat de impactul generat de scăderea venitului naţional. Pe de altă parte, este pentru prima dată într-o perioadă lungă de timp când statul face tranziţia de la surplus la deficit”, a declarat Pal Sletten, economist în cadrul agenţiei de statistică a Norvegiei.

Surplusul bugetar al Norvegiei a înregistrat o medie de 10,7% din produsul intern brut (PIB) în perioada 2002-2019. Deficitul din T2 reprezintă 10,3% din PIB.

Cu toate acestea, Norvegia se poate baza pe fondul suveran de investiţii pe care îl conduce. Fondul – primul la nivel mondial – este evaluat la 986 de miliarde de euro şi a investit în acţiuni, obligaţiuni şi real estate.

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).