Marcel Vela, primele precizări după demisia șefului Poliției Române: ‘Este decizia corectă, pe care am convenit-o’/ Ministrul a desemnat un interimar

CancandB.ro
Read Time:2 Minute, 9 Second

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, face primele precizări după retragerea chestorului Liviu Vasilescu din funcția de șef al Poliției Române. Contactat de STIRIPESURSE.RO, ministrul afirmă că este o decizie luată în urma unei discuții pe care a avut-o cu Vasilescu.

„Ați aflat deja astăzi că domnul Liviu Vasilescu nu mai este Inspector General al Poliției Române. Este decizia corectă, pe care am convenit-o, astfel încât imaginea și credibilitatea Poliției Române să nu fie afectată sau pusă sub semnul întrebării.

În urma discuției pe care am avut-o domnia sa a achiesat să se retragă din funcția de Inspector General, precizând faptul că își dorește să continue munca de poliție și să își îndeplinească atribuțiile de ofițer.

Poliția Română are nevoie acum să se concentreze exclusiv asupra problemelor pe care le are în atribuții, adică aplicarea cu fermitate a legii, și să fie eliminat orice act de perturbare a acestei activități”, a declarat Marcel Vela pentru STIRIPESURSE.RO.

Ministrul Vela anunță că l-a desemnat interimar la conducerea Poliției Române pe adjunctul Mirițescu, până la găsire unei soluții de durată.

„Pentru a asigura continuitate în actul de management al acestei instituții importante a Ministerului Afacerilor Interne, am decis ca Inspectorul General Adjunct, domnul chestor de poliție Eduard Mirițescu, din funcția pe care o deține să exercite temporar comanda Poliției Române până la numirea unui ofițer care să preia această funcție și responsabilitate.

Nu m-am grăbit să numesc astăzi un înlocuitor al Inspectorului General al Poliției Române pentru că îmi doresc să identific, împreună cu echipa de la Ministerul Afacerilor Interne, cea mai potrivită persoană pentru a putea reforma din temelii Inspectoratul General al Poliției Române, pentru a putea continua programele de înzestrare a polițiștilor și pentru a fi capabilă să exercite un act managerial corespunzător pentru o instituție de nivel european care să ofere cetățenilor siguranță și încredere.

Vă asigur că în cel mai scurt timp va fi epuizat acest interimat la nivelul conducerii Poliției Române”, a mai declarat Marcel Vela.

Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, anunță că se retrage din funcție, decizia fiind luată în urma scandalului legat de întâlnirea cu lideri ai clanului Duduianu.

„Vă rog să-mi permiteți ca de azi să mă retrag din funcția de inspector general al Poliției Române, să rămân ofițer de poliție și să-,i îndeplinesc sarcinile care-mi vor fi încredințate”, anunță Liviu Vasilescu.

El spune că și-a făcut datoria cu bunăcredință și integritate profesional.

Potrivit unor imagini apărute în spațiul public, Liviu Vasilescu s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu după moartea lui Emi Pian.

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Toamnă de pandemie: Se deschid restaurantele, cinematografele și urmează școlile

În prima zi de toamnă, România se pregătește de relaxarea restricții impuse de pandemia de COVID-10 și starea de alertă. Economia, după o cădere a PIB de peste 10% în trimestrul al doilea, are nevoie de mai multă activitate. Din păcate, ne pregătim și de valul de infectări cu coronavirus. […]

Ai un pont ? 0761011011