decembrie 3, 2020

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

ALARMANT Cei mai importanți consilieri britanici din sănătate avertizează: Neparticiparea la cursuri reprezintă un risc mai mare pentru copii decât COVID-19

2 min read
Read Time:2 Minute, 8 Second

Copiii trebuie să se întoarcă la şcoală după vacanţa de vară, au transmis consilieri principali din cadrul serviciilor medicale din Regatul Unit, care au avertizat totodată asupra riscurilor mult mai mari ale absenţei de la cursuri în comparaţie cu cele asociate COVID-19, relatează duminică Reuters, potrivit Agerpres.

Această rară declaraţie comună a celor mai importanţi consilieri în domeniul sănătăţii în guvernele Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord susţine declaraţia premierului britanic Boris Johnson care a spus recent că revenirea copiilor la şcoală reprezintă o prioritate naţională.

”Foarte puţini copii sau adolescenţi, dacă nu chiar niciunul, vor avea de suferit pe termen lung din cauza COVID-19 exclusiv ca urmare a mersului la şcoală”, au notat semnatarii declaraţiei. ”Aceasta trebuie comparată cu certitudinea prejudiciului pe termen lung pentru mulţi copii şi tineri care nu frecventează şcoala”, au precizat reprezentanţii Chief Medical Officers (CMO) în declaraţia comună publicată sâmbătă seară.

Dovezile au demonstrat că imposibilitatea participării la cursuri a condus la creşterea inegalităţilor şi reducerea oportunităţilor şi poate exacerba problemele de sănătate fizică şi psihică, se precizează în declaraţie.

Pe de altă parte, există dovezi clare ale unei rate foarte reduse a cazurilor de îmbolnăvire gravă la copii, chiar dacă aceştia contractează COVID-19, şi totodată un risc excepţional de mic de deces.

”Procentul cazurilor simptomatice care necesită spitalizarea este estimat la 0,1% pentru copiii cu vârste între 0 şi 9 ani şi la 0,3% în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani, în comparaţie cu o rată de spitalizare de peste 4% în Marea Britanie pentru populaţia generală”, se notează în document.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că redeschiderea şcolilor este un imperativ social, economic şi moral, insistând că unităţile de învăţământ vor putea funcţiona în siguranţă, în pofida pandemiei de COVID-19.

Sunday Times a relatat luna aceasta că Boris Johnson a dispus o campanie de relaţii publice pentru a asigura deschiderea şcolilor la timp

În mod separat, consilierul medical şef al Angliei a fost citat spunând că ar fi o ”prostie” ca lumea să se bazeze pe un vaccin contra coronavirusului, gata de utilizat anul acesta. ‘

‘Cred că, dacă aşteptăm cu nerăbdare un an, şansele sunt mult mai mari decât dacă aşteptăm cu nerăbdare şase luni şi trebuie să ţinem cont de un astfel de interval de timp”, a declarat Chris Whitty pentru Sky News. ”Aşadar, în ceea ce priveşte planificarea pentru iarna următoare, ar fi o prostie să ne bazăm planurile pe faptul că vom avea un vaccin”, a adăugat el

Sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).