Sătatatea pe timp de pandemie, sub semnul DNA

news
Read Time:2 Minute, 51 Second

DNA anunță un trafic de influență într-o afacere cu echipamente de protecție împotriva Covid: “Inculpatul ar fi pretins aproximativ 600.000 lei de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere echipamente de protecție”.

A cerut bani

După fostul director al UNIFARM Adrian Ionel, inculpat  pentru o pretinsă luare de mită într-o afacere cu măști de protecție și combinezoane, DNA anunță un nou dosar de pandemie.

Acțiunea penală

Astfel, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile împotriva unei persoane acuzată de trafic de influență. Procurorii o acuză pe această că ar fi pretins aproximativ 600.000 lei de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă. Din banii pretinși, s-ar fi primit, potrivit DNA, 371.000 lei și bunuri în valoare de 69.940 lei.Conform comunicatului DNA:“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, începând cu dată de 18 august 2020, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”. În ordonanță procurorilor se arată că, în cauza, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: ”în perioada 16-23 martie 2020, inculpatul ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă.Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urmă să îl obțînă de pe urmă derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale, suma de 371.000 lei (printr-o firma și o asociație, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsură controlului judiciar se poate înlocui cu măsură arestului la domiciliu sau măsură arestării preventive. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedura penală, având că scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, se mai arată ăn comunicatul DNA

Sursa:puterea

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Când va fi citită moţiunea de cenzură introdusă de PSD

În urmă cu două zile, Marcel Ciolacu a anunțat că PSD a depus la Parlament moțiunea de cenzură prin care vrea să demită Cabinetul Orban, potrivit europafm.ro. Intitulată ”Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, moțiunea a fost semnată de 205 parlamentari. Ciolacu a mai spus că negociază […]

Ai un pont ? 0761011011