decembrie 2, 2020

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Există o explicație. Cu ce COINCIDE perfect răspândirea virusului

2 min read
Read Time:1 Minute, 32 Second

În prezent, epidemia de COVID-19 a eliminat orice alt subiect de pe agenda publică şi a provocat o paralizie uriaşă la nivel global. Da este normal, dar de ce, mai exact?

Potrivit specialiștilor, poate pentru că sănătatea a devenit o preocupare individuală primordial. Și oamenii erau inconştient convinşi de faptul că societatea modernă dispune de toate armele pentru a combate epidemiile, după cum a explicat, de exemplu, pentru AFP, Patrice Bourdelais – istoric specializat în domeniul sanitar. Pentru geograful Michel Lussault, importanţa covârşitoare acordată în prezent pandemiei de COVID-19 reflectă pur şi simplu „amploarea bulversărilor asociate mondializării”, un fenomen marcat de mobilităţi internaţionale extreme ce vizează mărfurile, oamenii şi informaţia.

Specialistul în boli infecţioase Philippe Sansonetti – profesor de Microbiologie şi maladii infecţioase la College de France, a evidenţiat la rândul său propagarea internaţională a noului coronavirus în emisfera nordică folosind o hartă a zborurilor internaţionale din China spre Europa şi spre America de Nord: răspândirea virusului coincide perfect cu densitatea acestor curse aeriene.

O poveste în trei episoade

„Aceste boli emergente infecţioase sunt maladii ale Antropocenului (eră geologică în care incidenţa activităţilor umane asupra Terrei devine preponderentă), fiind exclusiv asociate cu cucerirea planetei de către om”, mai explică Sansonetti. Pandemia de COVID-19 ne spune o poveste în trei episoade: un „salt între specii”, cu trecerea unui coronavirus de la liliac la om, apoi „o revărsare”, cu o contagiere de la un om către alţi oameni, şi, în cele din urmă, „o a treia etapă, care reprezintă propagarea explozivă, cauzată de om pe planeta noastră prin intermediul transporturilor intercontinentale”, adaugă el.

În 1968 şi 1969, virusul gripei A (H3N2) a avut nevoie de mai multe luni pentru a ajunge din Asia în Statele Unite şi în Europa. De această dată, în 2020, noul coronavirus a reuşit acest lucru în doar câteva săptămâni…

Sursa:puterea

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).