Știați? Ce medicament a primit România GRATUIT din Japonia

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 36 Second

Japonia a donat României 12.200 de tablete de favipiravir pentru a fi folosite în tratamentul pacienților cu Covid-19, în cadrul unui studiu clinic international.

Medicamentul favipiravir (denumirea comercială Avigan) a fost dezvoltat de compania Fujifilm Toyama în 2014 și este aprobat în Japonia pentru tratamentul gripei. Donaţia a fost realizată în urma demersurilor efectuate de MAE pe cale diplomatică și de către Ministerul Sănătății și face parte dintr-un program umanitar în valoare de 1 milion de dolari derulat de guvernul Japoniei.

În cadrul proiectului, medicamentul favipiravir va fi distribuit gratuit în 38 de ţări solicitante, dintre cele peste 70 de ţări care şi-au exprimat dorinţa de a fi incluse în acest studiu clinic. “Expedierea medicamentului s-a realizat prin bunele oficii ale Oficiului Naţiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS). Cele 12.200 de tablete alocate României reprezintă tratamentul pentru 100 de pacienţi suferinzi de Covid-19”, a precizat MAE luna trecută.

Folosit în cazul în care nu sunt disponibile alte medicamente

În luna martie, un oficial guvernamental chinez a anunțat că medicamentul favipiravir este eficient împotriva coronavirusului SARS-CoV-2. Acext medicament a fost, de altfel, utilizat până acum în multe țări în tratamentul pacienților cu Covid-19. Medicamentul nu a fost inclus în protocolul de tratament pentru Covid-19 de către Ministerul Sănătății, care îl consideră un tratament care poate fi, totuși, folosit în cazul în care nu sunt disponibile alte medicamente, potrivit 360medical.ro.

“Având în vedere criteriile selective de includere, necesitatea informării pacienților, necesitatea efectuării unui test suplimentar și a administrării de contraceptive care pot avea interacțiuni medicamentoase semnificative, favipiravirul rămâne o alternativă terapeutică, în cazul în care alte antivirale nu sunt disponibile și în care toate condițiile menționate pentru administrarea în siguranță sunt îndeplinite – de exemplu, la pacientele aflate la menopauză”, a motivat Ministerul Sănătății, în ultima variantă a protocolului de tratament, intrată în vigoare în 22 mai.

sursa:puterea

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Florin Cîțu a RĂBUFNIT: ”Ciolacu, Ponta, Tăriceanu s-au comportat ca niște criminali

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, avertizează că România este pe punctul de a fi izolată în Europa, de a pierde încrederea investitorilor și a UE, în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de coronavirus în țara noastră. Cîțu consideră că cei de la PSD sunt resposabili pentru această situație pentru […]

Ai un pont ? 0761011011