Sorin Oprescu ar vrea din nou la Primăria Capitalei

news
Read Time:1 Minute, 57 Second

Fostul edil al Bucureștiului, Sorin Oprescu, nu se obișnuiește cu ideea de ieși din viața publică ca urmare a dosarul de corupție în care este implicat.

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat, anul trecut, la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare pe fostul primar Sorin Oprescu, în dosarul în care era cercetat pentru fapte de corupție. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel și se așteaptă pronunțarea.

Potrivit informațiilor noastre, dacă va fi achitat în acest dosar, Sorin Oprescu va candida din nou la Primăria Capitalei, dar din partea Partidului Ecologist Român (PER).

Potrivit rechizitoriului procurorilor în dosarul lui Sorin Oprescu, Bogdan Cornel Popa, fost director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului București, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus Sorin Oprescu. DNA îl acuză pe fostul primar că, în 2014, a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului pe Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela și Șupeală Florin, “persoane obediente față de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit și el la conducerea Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane și a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian”. “În acest sens inculpatul Oprescu Sorin Mircea, folosindu-se de atribuțiile de Primar al Municipiului București, a impus funcționarilor competenți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane și Direcția de Resurse Umane din subordinea sa, angajarea inculpatului Stanca Cristian, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituției și, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la transformarea posturilor, în folosul aceluiași inculpat”, arată procurorii, în rechizitoriu.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu ar fi primit de la Bogdan Cornel Popa suma de 25.000 de euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la administratorii unei societăți comerciale (denunțători în cauză), în legătură cu un contract de execuții lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului. Tot atunci, spun procurorii DNA, fostul primar, după ce a primit banii, a trimis unei alte persoane suma de 11.000 de euro pentru a-și achita o obligație contractuală.

Sursa:puterea

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Regimurile autoritare profită de criză”. Se solicită apărarea DEMOCRAȚIEI

Ai un pont ? 0761011011